Calul alb apocaliptic
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a șasea a Postului Mare, a Floriilor. Praznicul Intrării Domnului în Ierusalim, din 09-04-2023.
***
Cerul este scaunul Meu de domnie și Mi-am așezat pe pământ așternut pe care să Mă sprijin cu venirea Mea de la Tatăl la oameni și să le grăiesc lor și să stau cu cei din cer pe pământ la masă de cuvânt, căci stă scris în Scripturi despre venirea Mea cu sfinții, și nu se putea să nu se împlinească venirea Mea cuvânt pentru cei credincioși și pentru cei necredincioși.
O, n-am găsit credință pe pământ pentru venirea Mea, dar a trebuit să vin dacă așa este scris să împlinesc, și a trebuit să pregătesc loc și suflete iubitoare de Dumnezeu ca să pun Eu în ele credință că vine Domnul și să se împlinească apoi această Scriptură, această minune așteptată de veacuri de toți drepții și sfinții care au trăit cu trupul pe pământ alături de lucrul lui Dumnezeu prin vreme între oameni, și iată, bucuria lor s-a împlinit, și s-a sfârșit așteptarea lor, căci Eu, Domnul, vin cu ei la oameni, vin pe pământ cuvânt de facere a lumii, iar cei ce se dau știutori ai Scripturilor spun că mai este mult ca să se împlinească venirea lui Hristos, dar iată-Mă, de șaptezeci de ani grăiesc peste pământ și vin cu masă de cuvânt și cu sfinții Mei pe vatra neamului român, pe care-Mi am cortul Meu de poposire acum, la sfârșit de timp.
Nu este credință pe pământ pentru venirea Mea, dar Eu vin și tot vin, și toate sunt gata să se arate spre mirarea necredincioșilor care zic că știu toate, și ca să nu creadă nimeni că Hristos Cel înviat vine, și că El este Cel Care Își împarte cuvântul peste pământ în lung și în lat, și se împlinește proorocia care spune că vine Cuvântul lui Dumnezeu, că vine Domnul cu sfinții Săi, toți purtați pe cai albi, pe îngerii lui Dumnezeu.
Ridicați-vă, fiilor din porți, ca să intru la voi cuvânt, și în carte, o, fiilor, iar voi să Mă așezați pe cale și așa să se împlinească venirea Mea ca fulgerul care iese de la răsărit și străbate până la apus, căci Eu, Domnul, cuvintez la voi, iar cuvântul Meu se aude la apus într-o clipită și stă mărturie că vine Domnul împlinindu-Și venirea Sa, a doua Sa venire de la Tatăl la oameni.
Vin cu norii, o, fiilor, vin la voi ca să semănați voi peste pământ sămânța Semănătorului Hristos, căci pe ici pe colo se mai găsește pământ pentru sămânța Mea și credință că Eu sunt Cuvântul, că Eu sunt Păstorul și că vin să-Mi cercetez turma și pe păstorii ei, dar ei spun la toți să nu se apropie să asculte, că știu ei că nu e Păstorul, că nu vine Domnul. O, păi cum să spună altfel, bieții de ei, dacă așa sunt puși să spună, dacă așa le cere stăpânul căruia ei îi slujesc în genunchi? Iată-i, nu Mi-au fost slujitori credincioși, dar lui antichrist îi fac pe plac chiar cu prețul vieții lor și al turmei, căci asta e vremea, vreme cu mare rătăcire dacă păstorii stau la mâna celor necredincioși și antichriști prin necredință.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a cincea a Postului Mare, a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, din 21-04-2024.
***
Eu sunt Cel ce sunt. Fericit este și va fi cel ce crede că acest cuvânt este cuvântul lui Dumnezeu!
21