Despre botez
aș fi voit s-o pun de la început peste omul cel creat de Mine și căruia i-am spus după ce l-am creat: « Nașteți și vă înmulțiți și umpleți pământul ». Am coborât din Tatăl acum două mii de ani și am spus peste oameni: « Cine nu se naște de sus, din cer, nu poate moșteni viața cea veșnică ».
Cum poate să se nască un om de sus, din cer? O, poporul Meu, ce durere pe Mine, că omul de pe pământ a zis că împlinește această Scriptură. Am spus: « Cine nu se naște din apă și din Duh, nu poate moșteni împărăția cerurilor ». O, ce putere avea la începutul Meu cel de acum două mii de ani această Scriptură adevărată, și ce puțin adevăr are azi pentru cei ce zic că o împlinesc! Poporul Meu, poporul Meu creștin, cine se naște din apă și din Duh, acela viu este și face faptele vieții veșnice și se cunoaște că se naște din cer, de sus. Ce este nașterea din apă și din Duh? Cine se poate naște din apă și din Duh? Iată, îți grăiesc ție, Ierusalime al cuvântului Meu, ca să audă și omul ce grăiesc Eu pe pământ, că tu ești cel ce Mă cobori pe Mine din Tatăl ca să fiu între oameni, fiule credincios. Cine se poate naște din apă și din Duh? Ce este mai înainte de această naștere? Propovăduirea Mea, propovăduirea cea despre Mine, Cel răstignit și înviat pentru mântuirea omului, și apoi credința și faptele credinței, acestea sunt mai întâi, iar după ele vine apa botezului peste cel credincios, botezul în numele Meu, și apoi Duhul Sfânt, Care pecetluiește lucrarea Mea în omul care se naște de sus. Cine se naște din apă și din Duh, acela are lucrarea Mea în el, și este ucenicul Meu, și are lucrare de ucenic care naște din Mine ucenici la credința celor ce se apropie să creadă și să înfăptuiască viața credinței în omul care se îndumnezeiește între oameni. Cine se poate naște din apă și din Duh? Cel ce caută pe Dumnezeu cu credință sfântă și cu nădejde sfântă și cu dragoste sfântă, acela este cel ce dobândește naștere de sus, din apă și din Duh, prin ucenicii Mei în care Eu sunt până la sfârșitul veacului precum am spus.
O, ce durere pe Mine, că omul de pe pământ care stă peste oameni în numele Meu, zice că împlinește această Scriptură și că-i dă omului naștere din cer, naștere de sus, din apă și din Duh. Eu când Mă uit peste lumea cea botezată de om în numele Meu cu apă și cu Duh Sfânt, când Mă uit, Mă ia jalea și Mă cuprinde fiorul cel de pe cruce, fiorul răstignirii Mă cuprinde. Și precum cei ce-și ziceau sfinți M-au alungat și M-au omorât dintre oameni ca să împlinească, ziceau ei, legea lui Dumnezeu, tot așa și după aceea, cei ce se zic că sunt slujitori ai lui Dumnezeu peste oameni nu Mă pun pe Mine în oameni, căci ca să-l vezi pe un om că se naște de sus, din apă și din Duh, e mare minune înaintea Mea.
Mă uit peste oameni ca să-i văd pe cei născuți din apă și din Duh la cuvântul cel rostit de preoții bisericii din lume. O, biserica din lume nu seamănă cu biserica lui Iisus Hristos. Biserica Mea este altceva decât înțelege omul veacului acesta. Tu ești biserica Mea, poporul Meu creștin, tu ești, fiule, tu ești. Tu trăiești creștinește, tu împlinești cele ce Eu am poruncit peste biserică. Tu ești copil credincios, poporul Meu, și te-ai aplecat vestirii Mele cea lucrată prin cuvântul cel de sus venit pe nori, și te-ai botezat cu botezul credinței și te-ai umplut de Duhul Sfânt, pe Care Eu ți-L dau mereu, coborându-L din cer peste tine. Tu semeni cu Mine, Ierusalime, căci Eu te-am crescut și te-am făcut după chipul și asemănarea Mea, ca să am rudenii pe pământ și să am la cine trage când vin spre oameni ca să-i strig; să am casă de oaspeți, căci vin oaspete din cer pe pământ, ca să aduc înviere prin cuvânt peste oameni, să-i nasc de sus pe oameni.
O, oameni slujitori care v-ați așezat în numele Meu peste oameni! Unde sunt cei pe care voi i-ați botezat în numele Meu cu apă și i-ați pecetluit cu pecetea Duhului Sfânt? Vin și vă cer socoteală pentru rodul vostru. Unde vă sunt ucenicii? Puteți să Mi-i dați Mie așa cum Eu dau lucrul
4