Cuvântul lui Dumnezeu despre botez Cuvântul lui Dumnezeu despre botez | Page 28

Despre botez
e mare , fiilor , și vai celui ce pierde sau își vinde această cămașă de botez ! Priviți pe David , care prin credință vedea departe , peste timp , și Mă vedea pe Mine preot în veac , după rânduiala lui Melchisedec , prin care Tatăl a lucrat , și a zis David : « Zis-a Domnul Domnului meu : Tu ești preot în veac , după rânduiala lui Melchisedec !». O , și poporul Meu de azi a fost văzut peste timp de către prooroci , dar proorocia este numai pentru cei credincioși , și numai prin ei poate Dumnezeu să Se împlinească pe pământ cu împărăția Sa între oameni , înăuntrul lor fiind ea și lucrând împărăția ei și tainele ei , care se împlinesc , așa cum și cu Mine s-au împlinit cele tainic rostite de Tatăl prin prooroci . Așa Mi-am întocmit Eu lucrarea Mea de azi și pe poporul ei și am din ea și martori în cer , și am și pe pământ , și am , căci sunt Învățător cu putere de cuvânt și Mi-i culeg pe cei credincioși până la sfârșitul tot prin ei , iar cu cei necredincioși nu pot nimic , căci în vremea încercării ei se leapădă , spre rușinarea lor .
Vă dau , în duh de Bobotează grăiesc cu voi tainele sfinte și vă dau putere să credeți în ele ca Avraam și ca Moise și ca David și vă învăț cum să aveți credință și s-o păstrați apoi comoară scumpă și nejefuită de vrăjmașii care încep cu casnicii voștri . După necredința lor îi veți cunoaște pe ei vrăjmași ai voștri , căci cei ce cred , sunt cei binecuvântați , sunt cei botezați în botezul credinței , nașterea cea de sus a omului . Amin .
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Botezului Domnului ( Boboteaza ), din 19- 01-2010 .
***
Mă fac cu dor cuvânt între cer și pământ , că a tăcut o vreme cuvântul Meu , și plânge văzduhul după glasul Meu , și s-a învățat toată facerea să se hrănească din cuvântul Meu cel din zilele acestea , și toate Mă au de stăpân al lor și Îmi slujesc cu credincioșie , dar mai mult decât toate acestea ar fi să Mă aibă omul de Stăpân . El însă nu s-a deprins să-i fie Dumnezeu stăpân și de aceea nu-L primește și nu-L așteaptă prin cei trimiși de Dumnezeu la el .
Sunt Domnul Iisus Hristos , Cuvântul Tatălui Savaot , iar Duhul Sfânt este Duhul Tatălui și Duhul Meu , și în numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt botez în cuvântul Meu cerul și pământul și toată facerea și stau de vorbă cu omul , căci omul nu s-a deprins încă să-i fie Dumnezeu stăpân pe pământ , căci vrea el să fie stăpân , și s-a învățat să-l slujească Dumnezeu pe el , iar el pe Dumnezeu nu .
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea nașterii sfântului Ioan Botezătorul , din 07-07-2010 .
***
Cartea Mea cea de azi se întocmește pe pământ din cuvântul Meu cel din zilele acestea , și rând pe rând cuvântul Meu se așează în ea și o împlinește pe ea atât cât fi-va ea să se împlinească
prin cuvântul Meu , care se strânge în ea , că este scris că cerul se va face sul , iar pământul și tot ce e pe el va intra la curățat în foc , dar cuvântul Meu va rămâne și va face el cerul cel nou și pământul cel nou , după cum este proorocia pentru această facere în cartea Mea cea de până la întruparea Mea , și apoi în cartea Mea cea de după aceea , și , iarăși , în cartea ucenicilor Mei , a trimișilor Mei în urma Mea peste neamuri cu vestea că a venit împărăția cerurilor pe pământ , și aceasta spuneau ei acum două mii de ani .
28