Cuvântul lui Dumnezeu despre botez Cuvântul lui Dumnezeu despre botez | Page 24

Despre botez
cu sfinții Tăi. Și eu, ca și Tine, tot așa și eu îi spun poporului Tău și la tot omul care ne ia de pe masa nunții Tale de cuvânt, le spun la toți care aud din cer glasul Fiului lui Dumnezeu, trâmbița pentru înviere, le spun să se boteze în cuvântul lui Dumnezeu, fiindcă eu le-am spus la cei ce veneau spre mine la apa Iordanului pentru botez, le-am spus: « Pocăiți-vă! Eu unul vă botez cu apă spre pocăință și spre iertarea păcatelor prin pocăința voastră, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine și este Cel mare, și Acesta va boteza cu Duhul Sfânt și cu foc ».
O, cum să facem, botezătorule Doamne, cum să facem, Doamne, să-l aducem pe om la pocăință, și apoi la botezul cu Duhul Sfânt? Când eu propovăduiam în deșertul Iudeii împărăția lui Dumnezeu, care se apropia de iudei ca să-i cuprindă în ea, chemam la pocăință pe cei ce mă auzeau, și venea Ierusalimul și Iudeea și împrejurimile Iordanului, iar eu îi botezam cu apă pe cei ce-și mărturiseau păcatele cu pocăință, dar am văzut și pe farisei și pe saduchei că veneau la botez, iar eu, văzându-i vicleni, i-am oprit și le-am spus să facă roade vrednice de pocăință dacă nu știu să se pocăiască pentru botezul cu apă, iar dacă ei se bizuiau în chip fățarnic pe Avraam, i-am înfruntat și le-am spus că Dumnezeu poate să ridice lui Avraam fii chiar și din pietre, și i-am numit pe ei pui de năpârcă, și pe drept i-am numit așa pe cei ce credeau că vor scăpa oricum de mânia ce va să vină peste cei ce și-o lucrează pe ea și nu salvarea lor, iar apoi ei s-au dus întrale lor nelepădându-și păcatul din ei, păcatul semeției și al neiubirii de Dumnezeu, păcatul cel din strămoși, și cu care poporul iudeu dădea la moarte pe cei drepți din el ca să-și facă ei loc cu împărăția lor sub numele de fii ai lui Avraam, dar ei erau pui de năpârci, Doamne, căci când Tu ai venit pe pământ, ei Ți-au păzit viața ca să Te omoare chiar din vremea prunciei, Doamne, dar au făcut ei aceasta după ce Te-au aflat de la mine, căci Tu ai ieșit și Te-ai arătat și Te-ai mărturisit apoi și pentru salvarea lor, iar ei Te-au dat la moarte apoi prin păcatul hulei și al vânzării, Doamne.
O, eu grăiesc poporului Tău de azi cuvânt de iubire pentru Tine, Învățătorule al meu și al lui, iar Tu binecuvintează acum cuvântul meu!
– Amin, amin, zic ție, Botezătorul Meu, Eu sunt Cel ce botez cu Duhul Sfânt și cu foc, iar tu vestește această taină și putere a botezului acesta, vestește-o poporului Meu de azi. Amin.
– Domnul Iisus Hristos este Cel ce botează cu Duhul Sfânt și cu foc. Apropie-te de mărturisirea mea, popor născut din cuvântul lui Dumnezeu, căci botezul cu Duhul Sfânt a lucrat cu putere, și la vedere a lucrat după ce Domnul S-a dus la Tatăl și Și-a lăsat ucenicii la lucru ca să așeze ei biserica Domnului pe pământ, iar Duhul Sfânt Se desăvârșea în cei ce veneau la pocăință și apoi la apa botezului spre iertarea păcatelor lor, și erau cuprinși în Duhul Sfânt cei ce se botezau în numele lui Hristos. Dar cum aceasta? O, ferice și iar ferice de acela care știe să vină la Dumnezeu, că acela este cel ce se pocăiește mărturisindu-și toate păcatele, toată moartea din el, spălându-se de ea prin pocăință și prin apa care mărturisește de pe pământ, și apoi acela se unește cu lucrarea Duhului Sfânt, făcându-se vas nou, om nou, iar Duhul mărturisește apoi din cer și Se slăvește cu semnul Lui în cel botezat cu Duhul Sfânt, și iată, Domnul S-a dus la Tatăl pentru ca să-L trimită pe Duhul Sfânt și să Se coboare El în cei ce se curăță de sine ca să intre în ei Duhul Sfânt, împărăția lui Dumnezeu cu toată slava ei, cu Duhul Sfânt al ei, duhul sfinților împărăției cerurilor pe pământ, și iarăși spun: Ferice celor ce știu să vină la Dumnezeu, că aceia fiii lucrării Duhului Sfânt se vor face, și se vor chema așa apoi. Amin.
24