Despre botez
ietorul, Care din al Meu va lua și vă va vesti ». Acum însă Eu Însumi din cer, din mijlocul ucenicilor Mei, Eu Însumi Mă mărturisesc peste pământ, căci îngerii înălțării Mele le-au spus celor ce Mă priveau: « Precum L-ați văzut mergând la cer, astfel va și veni ». Eu cuvântând peste ei M- am înălțat la cer, și a venit un nor și M-a acoperit, iar Eu, acum, din nor grăiesc, căci cu norii vin, precum M-am suit, precum au spus îngerii înălțării Mele că voi veni.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Înălțării Domnului. Sărbătoarea nașterii sfintei Virginia, din 09-06-2005.
***
Suspină Duhul Sfânt în cer și pe pământ. El este lacrima Tatălui și a Fiului, lacrima lui Dumnezeu, care se face cuvânt, lacrimă care mângâie chiar dacă pentru ea nu este mângâiere, ci numai durere, căci lacrima din durere se naște.
Sunt Tatăl Savaot, iar de-a dreapta Mea stă Fiul Meu, Mântuitorul omului umilit cu duhul, și este plin de suspinul Meu, și Se numește Duhul Sfânt acest suspin. Lângă Noi e tot cerul de sfinți și de îngeri, și în mare taină serbează cerul sfânt praznic pentru grădinița cuvântului, și o privește pe ea Tatăl și Fiul și cerul de sfinți și de îngeri, că azi e sărbătoare a ei, dintre cele trei sărbători așezate peste ea la pecetluirea ei cu Duhul Sfânt, cu semnul lui Dumnezeu.
O, Fiule scump, această zi a fost așteptată de cei credincioși ca să-i strângă ea în grădina întâlnirii, dar Noi îi avem la lucrul cărții pe cei care Ne fac Nouă loc pe pământ cu oamenii la sărbătorile cerului. O, Fiule îndurerat, sărbătorile cerului nu sunt pe pământ ca și în cer, chiar dacă Tu i-ai învățat pe ucenicii Tăi în toate vremile să facă voia lui Dumnezeu pe pământ ca și în cer, căci voia Noastră omul trebuie s-o facă, iar fără om nu este aceasta pe pământ. Duhul Sfânt din Noi Se face cuvânt, iar cuvântul este lacrima Noastră înaintea omului, Fiule înlăcrimat, căci tot cuvântul Meu, care curge prin Tine, e lacrimă, Fiule durut, și așa sărbători sunt între cei din cer, și nu altceva sunt acestea.
Le-ai spus la ucenici că dacă vii la Mine nu vor rămâne orfani, că le vei trimite pe Duhul Sfânt, pe Mângâietorul Cel pentru ucenici pe pământ. Dar de pe pământ care este mângâierea cea pentru cer? Care, Fiule însuspinat de șapte mii de ani ca și Tatăl? Dacă Noi plângem, e bine să fie altfel omul? E bine să fie omul fără Duhul Sfânt, Care plânge în Dumnezeu? Iată ce a făcut omul! S-a vrut mai fericit ca Dumnezeu și a fugit de această durere, a fugit de Duhul Sfânt, Care plânge în urma lui fără de mângâiere. Plânge Duhul Sfânt mângâind prin durerea Lui și nu mai este om care să-I cunoască fața Lui cea tainică, suspinul Lui cel fără de margini, căci omul fuge de durere și nu se lasă locaș al odihnei Duhului Sfânt, Cel fără de locaș și fără de rod în om.
Plânge Duhul Sfânt deasupra grădiniței cuvântului care cheamă omul la viață din cer, la sărbători ca în cer pe pământ. Creștinii așteaptă sărbătorile poporului cel nou, dar dacă ele nu sunt ca în cer când ei se strâng, suspină Duhul Sfânt, și lacrima Lui se face cuvânt și nimeni nu I-o șterge dintre cei care se strâng în zile de sărbători pregătite cu trudă în cer și pe pământ pentru mângâierea omului care caută după Dumnezeu.
O, Fiule al Meu, am intrat cuvânt cu suspin în el ca să fim Noi și tot cerul în tainică sărbătoare de Duh Sfânt. Am așezat pe cei din porți odată cu intrarea Mea, și Îmi las ființa în ființa Ta, și prin porți intrăm în cetate. Amin.
15