Antichrist şi fiara apocaliptică
şi apoi spre mijlocul lucrării Mele, şi apoi tot mai spre capătul cel de azi, unde am ajuns cu cuvântul Meu în mijlocul unui popor mereu răzvrătit, mereu nestatornic din pricina nemulţumirii lui, căci s-a îngâmfat unul peste altul cel ce a ascultat glasul Meu, o, Eu n-am putut în tot acest timp să Mă desăvârşesc, nici la început, nici mai pe la mijloc şi nici mai apoi, aşa cum Mi-am putut acum aşeza împlinirea Mea cea atât de dorită peste un popor credincios şi sfânt cu credinţa înaintea Mea. Ca să fi fost Eu biruitor, în sfârşit, cu lucrarea cuvântului Meu Îmi trebuia ucenici credincioşi, statornici în lepădare de sine, în suferinţă şi în nădejde şi în iubire fără de seamăn, acum, între fiii poporului Meu din toată vremea trâmbiţării Mele de azi, dispreţuiţi pentru iubirea lor, nepreţuiţi aşa cum am fost Eu nepreţuit atunci, un dar frumos şi fără de preţ, dăruit de Mine poporului cel din vremea toată a trâmbiţării Mele de azi, căci cei nepreţuiţi sunt spre folosul multora din pricina umilinţei din ei, prin care Eu, Domnul, pot pentru mulţi din cei ce nu pot cu darul umilinţei sfinte în ei pentru mântuirea lor, pentru iertarea lor de multele supărări şi neascultări aduse Mie în tot cursul acestui timp de cincizeci de ani şi mai mult. Eu, Domnul, însă, am biruit şi am ieşit cu lucrarea Mea biruitor şi Mi-am început biruinţa şi lucrez cu mare taină, căci duhul lui antichrist şi al lui satana, care îmboldesc omul ca să-i facă voia, aceşti capi răzvrătiţi lucrează la vedere să răstoarne de pe pământ împărăţia Mea, dar este scris în Scripturi să biruiesc Eu, Mielul lui Dumnezeu, şi aşa va fi, precum este scris. Amin.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul sfinților arhangheli Mihail și Gavriil, din 21-11-2009
***
Stăm în ziua aceasta în lucrare de cuvânt cu neamul român, care a avut acum de biruit prin război mare lucrarea cea ascunsă a fiarei roșii,( Comuniștii și urmașii lor, n. r.) care s-a zbătut pe ascuns să ia iarăși stăpânirea sa peste neamul român. O, nu, căci Eu am stat treaz cu tot cerul de sfinți și de îngeri, împărțiți peste tot pe unde s-au tras sorți pentru cârmaciul corăbiei Mele, țara română, țara Mea de la sfârșit de timp, și am biruit, dar te-am avut pe tine așezat la mare veghe, la multă jertfă de rugăciune și de credință sfântă și la zile de post pentru biruirea demonilor, că parcă a fost luată din Scripturi foaia cea despre « fiara care stă în război cu Mielul lui Dumnezeu, Care stă în luptă cu balaurul cel mare, roșu, având șapte capete și zece coarne și coadă ca să târască stelele cerului și ca să le arunce pe pământ, dar n-a izbutit și nici nu s-a mai găsit pentru el loc », că am făcut Eu biruință, Eu și tu, poporul Meu cel biruitor prin sângele Meu și prin cuvântul mărturiei Mele, căci cei ce voiau să biruiască acum iarăși peste neamul Meu român s-au adunat întrun singur cuget toți,( Toate partidele coalizate împotriva președintelui Traian Băsescu la alegerile prezidențiale din 06.12.2009, n. r.) precum este scris în Scripturi, și au dat puterea și stăpânirea lor fiarei roșii,( Președintelui P. S. D., Mircea Geoană, n. r.) ca să pornească cu toții război împotriva planului Meu cel sfânt cu neamul român și cu cel ce l-am voit cârmaci pentru el prin valuri,( Traian Băsescu, reales pt. un nou mandat, n. r.) dar Eu, Mielul Tatălui, am biruit prin poporul Meu cel împreună lucrător cu Mine, chemat, ales și credincios, ca să lucrez cu el biruință pentru neamul român, neamul Meu cel de azi. Amin.
O, neam român, o, neamul Meu român, odihnește-te acum de greul prin care am trecut, Eu, și cerul Meu de sfinți și de îngeri, și poporul Meu cel din mijlocul tău, așezat la veghe mare pentru soarta ta, și tu, neam român. Să ne odihnim acum, căci a trecut ziua de sorți pentru cârmaciul din fața ta, și Eu, Domnul, stau cu tine acum la masă de cuvânt, căci așa ți-am făgăduit. O, așează-te cu credință la masă cu Mine, căci Eu îți dau duh și putere ca să crezi și ca să vezi, căci vezi acum cât de minunat am lucrat ca să te izbăvesc, după ce mult și prelung am strigat o vreme spre tine ca să stai tu treaz, tată, pentru soarta ta și să nu te ia somnul, căci balaurul roșu a stat cu multul la
99