Antichrist şi fiara apocaliptică
pământ, căci cuvântul lui Dumnezeu este slava pe care Eu, Dumnezeu-Cuvântul, o am de la Tatăl mai înainte de întemeierea lumii, și iată, Lucifer cu numele de satana, aceasta este lucrarea Mea de slavă, cu care tu te întâlnești acum pe pământul român împotriva a toată fărădelegea de pe pământ. Amin, amin, amin.
O, popor român, am grăit înaintea ta vrăjmașului Meu și al tău, Lucifer, îngerul cel mare la început, și care a slujit trufiei omului în vremea căderii din Dumnezeu a omului cel întâi zidit. O, caută, neam român, caută, tată, să scapi de acest înger al trufiei, caută să scapi de trufie, căci de la ban vine toată, toată trufia în om. O, vino spre umilința cea dulce, că e dulce, tată, umilința, și te face frumos, frumos, și te face bogat cu bogăția pe care Eu voiesc să ți-o dau, și-ți va sluji ție Lucifer pentru slava Mea cu tine cu toată averea lui, și nu tu îi vei sluji lui, că nu slava lui trebuie pe pământ s-o ai tu, ci slava Mea, tată. I-am spus îngerului trufiei să-și ia cortul și să se mute de pe vatra ta, iar tu primește-i pe sfinții Mei oaspeți ție, și primește-Mă pe Mine, căci Eu am nume minunat, și el se cheamă Cuvântul lui Dumnezeu. Caută pentru tine învățători cerești cu inima ca să te învețe și să-ți deslușească tainele Mele, și dacă vrei cuvântul Meu să te învețe Eu te aștept aici, lângă izvorul Meu să vii să te învăț Eu, popor român. O, nu-ți știi soarta, dar Eu ți-o știu, tată, știu menirea ta, și de aceea am venit de la Tatăl la tine cuvânt de naștere a ta, naștere nouă, și de la tine nașterea lumii apoi, precum este scris în Scripturi că va fi. Cu tine vreau să împlinesc Scripturile, tată, și să vrei și tu, căci planul Meu cu tine este minunat. Rămân cu cartea deschisă între Mine și tine și n-o mai închid, că voiesc să citească în ea Lucifer și îngerii lui cei cu trup și cei fără de trup și să se așeze în ascultare de Cel ce a făcut cerul și pământul și pe om, și iarăși le face pe ele, și va fi totul nou, precum este scris, și va fi Ierusalim nou ales, și făptura va fi răscumpărată. Amin.
Hristos a înviat, popor român! Domnul învierii te salută cu învierea Sa dintre cei morți acum două mii de ani. O, iată cine este Domnul Dumnezeul tău! Hristos a înviat, țară a întoarcerii Mele, țară a cuvântului lui Dumnezeu la sfârșit de timp, și tu vei învia, așa precum Eu am înviat! Amin. Vei învia, vei învia, vei învia! Aceasta este voia Mea cea pentru tine, și în ziua a doua a lumii vei fi împărăția Mea și toate popoarele vor lua din tine lucrarea Mea, lumina Mea din tine, lumina învierii omului, țara Mea. Amin, amin, amin.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din ziua a doua de Paști, din 20-04-2009 ***
O, neam român, o, neam român, o, neam român! Te povățuiesc de mult, de mult să ai grijă de soarta ta de mâine, și tu ești prins în lațul celor ce te mint pe tine pentru viața ta. O, iată ce război, ce război de dorințe și de căutare de slavă omenească s-a zbătut în tine în ziua aceasta de sorți pentru cel ce va fi să stea la cârmă pentru tine! O, tată, Eu, Domnul, te-am scos mereu pe tine din dureri și de sub stăpâniri omenești în toată vremea istoriei tale zbuciumate, popor român, și iată, tu nu veghezi bine azi pentru soarta ta așa cum străbunii tăi vegheau pentru acest pământ. Ai creionul în mână ca să-ți scrii soarta. O, nu te da în mâna celui ce nu are grijă de tine părintește! O, cum să fac cu tine ca să nu greșești acum pentru soarta ta? Deschide-ți mintea și apoi inima și caută să simți cu inima și nu cu mintea, căci tu ești în primejdie să cazi iarăși în sângele tău și să zaci în necunoștință și în nepăsare, căci duhul omului dă să-ți îmbrobodească mintea ca să-ți scrii cu mâna ta întoarcerea iarăși la cele din care Eu am dat, totuși, să te scot, și mult sânge s-a vărsat pentru dezrobirea ta cea de la Mine venită spre tine.( La Revoluție, n. r.) O, nu căuta bunăstarea ta acum, ci așează-te să cauți să stârpești mai întâi duhul minciunii, pe tot omul care minte împotriva binelui tău cel de la Mine, căci nici un bine nu se
97