Cuvântul lui Dumnezeu despre antichrist şi fiara a Cuvântul lui Dumnezeu despre antichrist şi fiara a | Page 9

Antichrist şi fiara apocaliptică
știe că mult nu mai are și aleargă ca un leu să distrugă lucrul lui Dumnezeu. Mai e un pic de loc unde nu a intrat, dar rugați-vă cu lacrimi.... Fiți creștini desăvârșiți, că toate secundele vieții se scriu; nimic nu se șterge. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din 15-07-1977
***
... Fiule, ai văzut biserică socialistă? Nu a fost de când e veacul. De acum încolo va fi socialistă. Preotul își va schimba poporul din credincios în socialist. Va scoate omul din biserică și îl va duce la muncă. Îl cere socialistul, îl cere republica, și să știi că nu vei putea să duci greutatea aceasta. Și a fost ca să vină aceasta pentru necredința ortodoxului care se duce în biserică să se întâlnească cu prietenul sau cu prietena, ori să se uite la tine, creștine, să vadă cum te prezinți tu, ca să aibă ce duce aceluia care l-a pus iscoadă pentru viața ta. De aceea zic: vreme necredincioasă.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din 23-06-1977 ***
... Numele acesta, „ comunist ", e nume diavolesc, și toți se bat cu pumnul în piept că el e comunist, și se dă el drept în slujba celui necurat, a lui antichrist, și toți aceștia merg în iezer.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din 13-12-1977 ***
... Preoția nu mai trăiește după profeție, și trăiește după preoție. Și iată că păstorii, în loc să iubească oile bune, le iubesc pe cele nebune. Scrie această profeție, să se vadă la judecată: preoția, în loc să iubească oițele bune de lapte, bune de lână, bune de fapte, în loc să le prețuiască, le urăște și le disprețuiește și le scoate din cele sfințite. Păstorii vor face dosare și vor duce în judecată oițele cele bune, zicându-le „ sectă rea ", precum s-a zis. Dacă cineva din păstorii aceștia îți vor zice „ sectă ", să zici: „ înapoia mea, satano! că nu-ți cunoști munca ". Nu te rușina, tată, și vorbește-i păstorului în față lucru adevărat.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din 07-01-1978 ***
... Copilașii Mei, din răsărit până în apus, din miazăzi în miazănoapte este averea lui antichrist. A dat-o la comuniști, să facă cu ea ce vor, și au făcut. Au pus stăpânire și pe prunci, și pe tine. Au pus stăpânire și pe cimitire, și pe locașurile sfinte. Au pus stăpânire și pe slujitorii lui Dumnezeu, care slujeau slujba. Îl vezi pe un slujitor cum se îmbată, îl vezi cum chefuiește, îl vezi cum curvește, îl vezi cum înnebunește. Mulți au văzut și au hulit lucrul sfânt. Mulți au părăsit locașul sfânt când au văzut, și nu mai vor să stea la masa Mea. Nu asemănați lucrurile care s-au stricat cu lucrurile care sunt de față astăzi, că nu toate sunt stricate.
... Toți zic că nu mai e nici o venire; că e omul și nu e Domnul. Nu vă amăgiți, că lumea a murit de când a venit antichrist.( Ceaușescu, n. r.) I-a luat duhul și a rămas trupul, și cu trupul face antichrist palate și lucruri minunate și dorite, pe care nu le mai poate uita trupul niciodată. Da, a luat antichrist chip minunat, că se închină omul la el. A venit frumosul, tată, la treaptă înaltă, dar să știi că frumosul, urât va fi. Și e urât, e pocit, e sulemenit și are un chip nemaipomenit, de care îngerii fug cum fuge pasărea de vulpe. Zic îngerii: „ O, Iisuse, acel frumos a amăgit pe cel de pe pământ“. Antichristul s-a făcut pe sine dumnezeu și s-a pus în fața publicului, la înălțime. Nu se poate pomeni câtă înălțime are. O, lume, lume, cum te-ai amăgit! Frumosul acesta care este în tine, când se va da pe față, vei fugi și nu vei ști unde să te ascunzi, că
9