Cuvântul lui Dumnezeu despre antichrist şi fiara a Cuvântul lui Dumnezeu despre antichrist şi fiara a | Page 85

Antichrist şi fiara apocaliptică
om sfânt pe pământ, om care să Mă sărbătorească pe Mine, Cel Sfânt. De aceea M-am ascuns și lucrez tainic și Îmi pregătesc venirea Mea cea cu slavă pe pământ împotriva minciunii care vrea să se facă hristos pentru om, hristos mincinos, care înșeală cu venirea lui pe toți, mari și mici, bogați și săraci, robi și slobozi, împărați și ostași, botezați și nebotezați, căci minciuna e minciună, ca și omul. Eu însă sun din cuvânt, ca să se audă venirea Mea, și iată-i pe toți, că se ascund în peșteri și în stânci de teama venirii Mele, precum este scris în Scripturi despre venirea Mea.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Nașterii Domnului, din 07-01-2000 ***
Mă apropii de ieslea cuvântului Meu și Mă las în ea cuvânt ca să meargă din ea cuvântul Meu peste pământ, vestindu-Mă el întru venirea Mea de azi, căci azi sunt zilele venirii Mele, precum am spus Eu prin Scripturi acum două mii de ani.
Voi, cei de la iesle, și toți cei care trăiesc ca și voi pentru așteptarea venirii Mele cu sfinții și pentru sfinți, îndeletniciți-vă din destul cu viața voastră întru Mine, cu învățătura cea sfântă și cu îndemnul spre mare veghere, că vine clipa strâmtorării pentru tot omul care n-a avut pe Dumnezeu de învățătură și de viață și de lumină.
Voi, toți cei ce împărțiți între voi pâinea cea din cer, cuvântul vieții veșnice; voi, cei ce dați celor flămânzi din ea, dați putere darurilor Mele între voi, darurilor sfinte peste voi, și lăsați să vă adeverească ele că sunteți ai Mei între cer și pământ, că se vor scula morții și vor mărturisi viața lor de pe pământ și lucrarea Mea de azi cu care Eu, Domnul, împlinesc Scriptura învierii morților. Dar odată cu această împlinire se vor arăta și slugile lui antichrist și vor da să zădărnicească această taină. El își va trimite servi mincinoși care vor spune că au trăit pe pământ viață după viață până azi. Iată minciuna la care se lucrează de multă vreme, iar oamenii ei se grăbesc să împlinească rătăcire mare căreia îi va zice: „ învierea morților“. Se va arăta omul fărădelegii și va spune despre viața lui trăită pe pământ acum o sută de ani și acum mai multe sute de ani, și omul de pe pământ va sta și va asculta, și nu se va înfricoșa de așa rătăcire. Și vor mărturisi și cei înviați despre viața lor cea din trup și despre venirea Mea în cuvântul acesta cu care Eu vestesc și morților, precum am lucrat și acum două mii de ani când Eu am înviat cu trupul din mormânt, și cu Mine mulți au înviat și s-au arătat cu oamenii, și iată, unii vor fi morții înviați, iar alții vor fi cei vii care vor minți din loc în loc ca să zădărnicească, zic ei, taina învierii morților.
Străbat văzduhul cu cete de sfinți și de îngeri și Mă las cu ei în jos până deasupra ieslei cuvântului Meu, și Îmi găsesc străjerii de veghe și Mă așez cuvânt în carte prin ei, și străbat apoi pământul cu el și Îmi fac cu el lucrarea venirii Mele cu sfinții, căci lucrez prin cuvânt. Dar cine își face vreme pe pământ pentru sărbătoarea venirii Mele? Cine să le spună oamenilor de venirea Mea? Împărații pământului și oamenii bisericii lor își dau daruri și stele și medalii unii altora în numele mormântului Meu din Betleem, ca pe vremea răstignirii Mele, și ei nu știu ce fac, și împlinesc ei vrând-nevrând Scriptura care a spus din vremea ei despre această lucrare. Iată, la Betleem s-a împlinit Scriptura care zice: « Am văzut o femeie beată de sângele sfinților și al mucenicilor lui Iisus. Iar apele pe care șade aceasta sunt popoare și neamuri și limbi. Și cele zece coarne și fiara vor urî pe desfrânată și o vor face pustie și goală, și carnea ei vor mânca-o, și pe ea vor arde-o cu foc; pentru că Dumnezeu a pus în inima lor ca să facă voia Lui și să se întâlnească într-un gând și să dea fiarei împărăția lor până se vor împlini cuvintele lui Dumnezeu. Și femeia este cetatea cea mare care are stăpânire peste împărații pământului ».
85