Antichrist şi fiara apocaliptică
inima și trupul și mâna care se scoală din porunca Mea ca să scrie rușinea ta și plata minciunii tale, căci « Eu întăresc cuvântul trimișilor Mei și le împlinesc sfatul, iar înțelepciunea înțelepților o prefac în nebunie spre rușinea lor », după cum este scris în Scripturi.
Înapoia Mea, satană care te dai drept înger al luminii Mele ca să înșeli, de vei putea, zici tu, până și pe cei aleși ai Mei. Dar cei aleși ai Mei n-au nevoie de pecetea ta pe care o ai în mână ca să însemnezi cu ea pe supușii tăi ca să poată ei să Mă cumpere de la tine, din potirul pe care tu îl ții în mână ca să Mă pui pe Mine în el și să Mă dai la oameni pe bani, că scris este: « Nimeni nu poate vinde sau cumpăra până nu are pecetea lui antichrist pe frunte și pe mână », numărul cel sub care tu te ascunzi, dar acest număr este chiar numele tău, și scris este: « Cine are pricepere, să socotească numărul fiarei, căci este un număr omenesc: 666 ». Scris este: « I s-a dat să insufle duh chipului fiarei », iar tu, om al fărădelegii, vrei să dai numele Meu chipului fiarei pe care tu vrei s-o faci ca să înșeli pe tot omul cu venirea Mea, zici tu. Dar tu ești fiară care te ridici din pământ, nu vii din cer ca Mine. Din pământ te ridici și grăiești ca un miel, dar tu ești șarpe care muști piciorul calului ca să cadă călărețul. Nu ești miel, ci ești șarpe, și din pământ ești, că scris este despre tine: « Am văzut o altă fiară suindu-se din pământ și având două coarne, asemenea mielului, dar grăia ca un balaur, și are în mână și în față stăpânirea fiarei celei dintâi, și îi face pe cei de pe pământ să se închine fiarei celei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată ». Așa s-a dat și Israel slujitor al Meu prin căpeteniile templului, fiara cea dintâi, care s-a ridicat să-L omoare pe Dumnezeu ca să nu i se ia stăpânirea din mâini. Dar rana cea de moarte a lui Israel fusese vindecată prin moartea și prin învierea Mea pentru el, și de unde?! că numai o rămășiță s-a ales pentru har. Restul este fiară până azi, și se dă fiară cu rană vindecată, dând în mâinile fiarei de azi stăpânirea ca să răstignească pe Dumnezeu Cuvântul ca și atunci, și ca să nu stăpânesc Eu peste oameni.
Înapoia Mea, satană, om al fărădelegii, căci Eu, Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, te vădesc cine ești și cu cine te unești ca să nu-ți pierzi puterea și cuvântul cu care te-ai așezat în numele Meu în loc părut sfânt. Iată numărul tău, care este numele tău: 666. Ți-ai făcut rost de bani și ți-ai făcut casă pentru bani,( Banca Internațională a Religiilor, n. r.) și pe ea scrie numele tău și numărul tău, și nu ești creștin, ci ești antichrist sub haină de miel, sub haină de slujitor al bisericii, și o faci pe popa prostu’, dar tu ești fiară care te hrănești cu sânge. Binecuvântată să fie lucrarea trimișilor Mei împotriva ta, că i-am trimis spre tine să-ți arate ce ai făcut de două mii de ani, și ce faci azi. Scoală-te și ieși în întâmpinarea trimișilor Mei, care te vor vădi ce ai lucrat și câți mucenici Mi-ai trimis la cer prin lucrarea ta cea împotriva Mea, împotriva adevărului, căci pe oaia bună și grasă n-ai iubit-o, și Mi-ai dat-o Mie, fiindcă cel tare cu Mine este groază pentru tine și pentru țărușii împărăției tale. Dar azi, ție îți zic: înapoia Mea! Cuvântul Meu este suflarea gurii Mele, și scris este: « Dumnezeu îl va nimici cu suflarea gurii Sale ». Amin, amin, amin.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir, din 08-11-1998
***
Mă voi scula și voi rosti cuvântul adevărului Meu împotriva omului mincinos care s-a dat prietenul Meu slujind la idolii veacului acesta, vrând, zice el, să-i clatine și pe cei ce-Mi slujesc Mie cu viața lor. Voi lua apoi cuvântul Meu și îl voi trimite până la toate marginile și pe la toți cârmuitorii sufletelor și trupurilor oamenilor de pe pământ, ca să-i încunoștințez Eu de lucrarea proorocului mincinos, cel cu haină creștină, și voi rosti adevărul cel despre lucrarea lui cea cu față ascunsă, lucrarea lui antichrist, cel ce vine înaintea Mea, și care este fur și tâlhar de oi, și al
62