Antichrist şi fiara apocaliptică
… Antichrist cel ascuns de mintea oamenilor de pe tot pământul va face lucrarea cea mincinoasă a venirii lui Hristos, că de mult lucrează antichrist ca să-Mi zădărnicească adevărul venirii Mele, dar Eu așa am grăit peste fiii bisericii și le-am spus: « Cel ce vine înaintea Mea este fur și tâlhar, este hristos mincinos între hristoși mincinoși », și vor fi aceștia prinși în însăși cursa lor, și vor fi aruncați în iezerul cu foc și cu pucioasă prin rostirea acestui cuvânt.
… Israele, Israele nou, să trăiești patru părți din cele patru părți ale timpului tău pentru Domnul, și să faci din fiii tăi temple ale venirii Domnului, fii ai venirii Mele în mijlocul tău, ca să Mă arăt apoi în mijlocul tău, popor al venirii Mele.
Tu, cel ce ești acum cu Mine, și tu, cel ce vei veni să fii! Să nu te smintești întru Mine, să nu te smintești de cei slabi și reci care au fost și nu mai sunt cu cuvântul venirii Mele. Tu să te uiți sus în cer, nu jos pe pământ. Tu să iei din cer, nu de pe pământ. Amin. Tu să fii popor viu, căci viața e din cer, și din cer s-o iei, căci lumea care nu Mă cunoaște pe Mine nu te cunoaște nici pe tine, dar când Eu Mă voi arăta, voi veți fi asemenea Mie și Mă veți vedea cum sunt, fiilor iubiți. Așa cum antichrist are fii asemenea lui și îl vor vedea cum este când se va descoperi lucrarea lui cea mincinoasă și pieritoare de oameni, tot așa și voi, veți fi asemenea Mie când Mă voi arăta și când Mă veți vedea cum sunt, căci veți avea din slava Mea și veți vedea cu Duhul Sfânt pe Care Tatăl Îl va da vouă ca să vedeți venirea Mea cea de la Tatăl. Amin, amin, amin.
Extras din Trâmbițarea lui Dumnezeu și a sfintei Virginia peste cetatea Pucioasa și peste cei din casa ei. Sărbătoarea izvorul tămăduirii, din 24-04-1998
***
De-ar curge pe tot pământul daruri de la Dumnezeu, toate și peste tot sunt în parte luate și date. Dar la voi, fii ai Noului Israel, Eu sunt măsura cea întreagă. Pic cu pic v-o dau vouă și Mă întregesc la voi întru desfacerea Scripturilor venirii Mele a doua oară pe pământ cu oamenii. Iar când voi fi cu plinul tot deșertat peste pământ prin voi, cei care Mă primiți cuvânt din cer, atunci sfârșitu-s-au toate câte sunt scrise în Scripturi pentru ca să se împlinească iotă cu iotă, și apoi vin văzut pentru începutul veșniciei văzute. Și nu vor mai fi în ziua aceea nici peșteri, nici stânci ca să se ascundă în ele cei ce vor da atunci să se ascundă de fața venirii Mele, de fața zilei Mele, zi cu bucurie pentru cei ce Mă așteaptă, și zi cu mânie pentru toți necredincioșii.( Vezi selecția tematică: „ Despre sfârșitul lumii și Ziua Domnului”,- și pe jumpshare; joomg; archive; Google Drive; pubhtml5; Scribd, n. r.) Atunci proorocul mincinos și fiara cea din ascuns, antichrist, care se ascunde în Dumnezeu, zice el, balaurul cel cu șapte capete și zece coarne cu care a înșelat toată lumea, nu va mai găsi pentru el loc în cer, și va sta pe nisipul mării, precum este scris despre casa care se zidește pe nisip, căci biserica Mea este zidită pe temelie de piatră, iar piatra ei, sunt Eu, Hristosul Tatălui, cu viața Mea în fiii bisericii Mele.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului mare mucenic Gheorghe, din 06-05-1998
***
O, fii ai oamenilor, până când? Oare, nu voiți să vă treziți ca să vedeți păcatul lepădării de credință pe care mai-marii cei care stau peste sufletele voastre l-au scris cu mâna lor? Vine mânia Mea din pricina acestora. Treziți-vă! Strigă glasul lui Dumnezeu peste voi. Treziți inimile voastre și stați în fața slavei Mele, căci cuvântul Meu de azi este înger trimis de Mine ca să adune în barca salvării pe cei care gem și plâng sub întunericul depărtării de Dumnezeu.
54