Antichrist şi fiara apocaliptică
rupt legăturile și am ieșit, și am născut din pietre fii, precum era scris în Scripturi, și Mi-am făcut odihnă în mijlocul tău, poporul Meu iubit. O, ce mult te-am iubit, dar înțelegi tu, oare, ce am făcut Eu pentru tine ca să te întocmesc? O, tată, cum să nu țipe cei ce M-au ținut în undiță pentru câștigul lor? Aceia își făceau ucenici pentru câștigul lor, dar tu Îmi faci Mie ucenici. Tu faci cerului fii, și Îi faci lui Dumnezeu împărăție nestricăcioasă și Mi-o dai să Mă odihnesc în ea, că Eu Mă odihnesc în tine, copil născut la sfârșit, născut din dureri și din mare necaz, și mereu îți spun să nu te temi, că Eu te ocrotesc și te iubesc, și Mă aplec în fața ta ca să-ți dau mâna și să te port de mânuță spre ziua cea neînserată care te așteaptă cu masă de sfinți, cu sobor de sărbătoare, căci sfinții îi așteaptă pe cei din urmă, după cum este scris în Scriptura care spune: « Toți și toate așteaptă descoperirea fiilor lui Dumnezeu ».
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica tuturor sfinților, din 18-06-1995 ***
Să nu Mă lași să pier, fiule. Să Mă ții viu, poporul Meu. Să nu Mă dai la moarte și în vremea aceasta. Dar tu ești mic, și știi de la Mine să te faci micuț în brațul Meu, ca să nu știi răutatea omului mare, care Mă răstignește cu ascuțimea duhului lui. O, cine știe să Mă răstignească pe Mine mai bine decât cei pricepuți, mai bine decât cei ce-Mi citesc în voile Mele fără să le ia pe ele înăuntrul lor? Cine, tată, a făcut răstignirea Domnului? Pilat sau Irod? Ei nu se pricepeau cine sunt Eu și de unde venisem. Ei știau ale lor, nu ale Mele, dar preoții știau, că citeau și învățau de Dumnezeu, și nu s-a priceput nimeni ca ei să Mă dea la răstignire. Ei n-ar fi dat scaunul lor nici lui Dumnezeu, și iată cine au fost cei mai răi oameni și pe atunci. Preoții au fost cei mai răi, cei mai rătăciți de la calea dreptății. Nu că n-au crezut că Eu sunt Dumnezeu, dar au ținut la împărăția lor, care era întru nedreptate, și n-au voit să deschidă ușa ca să li se vadă casa, căci casa lor era numai aur și podoabe și argint și vase scumpe, strânse în loc neumblat, în loc de nepătruns, așa precum era scris în prooroci. O, și ce osândă și-au proorocit cu însăși limba lor, că au spus că dacă Mă vor lăsa să propășesc cu cele din cer, vor veni romanii și le vor lua țara și neamul. De unde, tată! că dacă M-ar fi primit, ar fi devenit popor de neînvins pe pământ, că nimeni nu poate face rău celui ce stă sub cortul lui Dumnezeu, celui puternic în Dumnezeu. Uitați-vă voi cu Mine peste cei de azi care au luat cuvântul lui Dumnezeu: cine au fost cei mai răi, cei mai străini, cei mai reci? Preoții au fost. Numai ei n-au avut putere să se plece, să se bucure de cuvântul Meu; numai ei, tată; ca și atunci, numai ei. Numai ei dau să ațâțe gloatele împotriva adevărului, numai ei răstignesc adevărul, și iată, s-au vândut pentru bani și pentru bogății și pentru împărăție din paie, și paiele la o furtună se răvășesc și nu rămân, și la un trăsnet din cer ard și nu mai sunt, așa precum poporul Israel a căzut rob romanilor care i-au dat foc și care l-au răvășit pe toată fața pământului. Dar am scos din el pe cei ce au crezut și i-am făcut mănunchi în poala Mea și le-am spus să fie sare bună de sărat, și au fost și au lucrat pe Domnul, ca să aibă neamurile pământului pe Domnul, ca să ai tu azi, poporul Meu.
Tu, fiule, să iubești neamul din care am ieșit Eu, din care au ieșit apostolii, că poporul evreu a fost poporul Meu, și rămășița lui cea credincioasă a rămas poporul Meu, căci din trup, rămășița s-a făcut duh, și a lucrat Duh Sfânt pe pământ și L-a dat neamurilor pământului, ca să fie creștin pământul, căci peste tot Hristos a fost vestit de cei rămași creștini în Israel. Eu Mă voi îndura de Israel, căci prin prăbușirea lui tu ai locul lângă Mine, dar să te rogi să se trezească și el și să se uite la tine, cel ce ești cu Fiul lui Dumnezeu, și să Mă ia de moștenitor de la Tatăl și să-i rostesc iertarea. Amin. Roagă-te, Israele, roagă-te pentru Israel cel după trup, că el a purtat numele lui Dumnezeu pe pământ, fiindcă din neamul lui a răsărit credința în Fiul lui Dumnezeu, Cel trimis.
35