Cuvântul lui Dumnezeu despre antichrist şi fiara a Cuvântul lui Dumnezeu despre antichrist şi fiara a | Page 27

Antichrist şi fiara apocaliptică
ta, că și acolo ai nevoie de cezarul, de la care nu poți lua și la care nu poți da tu, cel ce n-ai zis ca el. Dacă tu vei înțelege, va lucra Domnul prin tine sfărâmarea lui antichrist și vei doborî planul lui și puterea lui, dar agonisește-ți putere prin lucrarea sfințeniei, copilul meu. Fii înțelept, că ția venit Domnul în ajutor ca să poți să-ți faci adăpost și ca să asculți, căci de la lucrarea ascultării de Dumnezeu va răsări sfărâmarea lucrării potrivnice lui Dumnezeu. Domnul strigă de multă vreme și îți spune de mult, fiule. Deschide cartea acestei lucrări, și nu vei mai putea spune că nu ți-a cerut Domnul să ieși din cele ce sunt astăzi.
Eu iar am să sun și am să te mai strâng ca să mănânci cu Dumnezeu și să-ți aduc la timp cele ce mai sunt, iar tu adună-te de pe drum și intră și veghează și te roagă. Te-ai supărat pe mine, popor iubit, când ți-am vestit să stai în căsuța ta și să lucrezi sfințenie peste tine, că nu mai e vremea să ieși și să treci printre morți. Dar eu știam și știu de ce ți-am cerut să nu mai ieși, și tu nici acum nu înțelegi cum vine această taină și de ce am venit ca să ți-o spun. În lume-i numai moarte, creștine. Mâinile și lucrul lumii sunt murdare și întinate, și tu ești popor binecuvântat și cu mâini binecuvântate. Învață-te să fii gospodar peste tine. Învață să fii cum au fost cei de la început, că tot pământul va fi să fie scos de sub talpa lui antichrist, și tu vei fi așezat pe pământ nou, după cum Domnul ți-a făgăduit.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Adormirii Maicii Domnului, din 28-08-
1993 ***
Eu sunt. Pace vouă! Cuvântul lui Dumnezeu este numele Meu, și am deschis cerurile și vin mereu și săvârșesc ceea ce este scris pentru vremea în care suntem ajunși cu veacurile lui Dumnezeu.
Eu sunt Cuvântul, măi copii ai lucrului Cuvântului. Bucurați-vă că numele vostru este scris în această lucrare a zilelor de dinaintea arătării Mele peste pământ, dar bucurați-vă așteptând și împlinind lucrul slavei în care sunteți așezați. Bucurați-vă și răscumpărați vremea, iubiții Mei, că vremea este să încep să judec și să Mă războiesc întru dreptate, căci adevăr și credință stă scris pe numele Meu, și nimeni nu înțelege numele Meu. Numele Meu este Cuvântul lui Dumnezeu, și nimeni nu înțelege numele Meu. Numele Meu și cuvântul Meu este sabie ascuțită, și Eu vin să lovesc cu ea pe cei ce nu înțeleg numele Meu, pe cei păgâni cu credința și cu viața, și vin să stau la cârmă cu cuvântul Meu, căci acesta este toiagul cu care voi sta păstorind și împărățind peste împărați și peste domni și peste înțelepți, și cu acest toiag voi răpune Eu pe viteji și pe căpetenii și pe împărați și voi zdrobi proorocia mincinoasă de la toți cei care au purtat semnele fiarei închinându-se chipului ei. Eu sunt, și cu voi sunt, și vă însoțesc cu numele Meu, care se cheamă Cuvântul lui Dumnezeu, căci fiara nu mai are pace, nu mai are astâmpăr, dar toți slujitorii ei vor fi dați spre mâncare păsărilor, după cum este cuvântul lui Dumnezeu. Întăriți-vă ca niște viteji, ca niște fii ai Cuvântului lui Dumnezeu, măi copii, că pentru voi nu mai este altă lucrare. Aceasta este lucrarea pe care o aveți coborâtă de la Mine, și cu Mine la voi.
Extras din Cuvântul lui Dumnezei peste soborul de la ieslea cuvântului, din 17-10-1993 ***
Grăiesc cuvânt ceresc peste ieslea cuvântului Meu din mijlocul României. Eu sunt Domnul duhului și al trupului tău, căci trupul tău este de la trupul Meu și până la plinirea vremii cerurilor, o, România Mea, țara alegerii Mele! Și de ce te-a ales Tatăl Meu pe tine? O, tu te-ai născut odată cu Mine pe lume. Ți-a făcut Tatăl Meu un trup, odată cu trupul Meu ți-a făcut ție trup, și a suflat
27