Cuvântul lui Dumnezeu despre antichrist şi fiara a Cuvântul lui Dumnezeu despre antichrist şi fiara a | Page 2

Antichrist şi fiara apocaliptică
mai bea și ați lupta pentru viață, pentru locurile cele înalte din casa Tatălui, și la care Tatăl vă așteaptă pe fiecare, dar să știți că sunteți puțini, puțini.
Oile Mele, vă vorbesc mai mult în pilde. Vă zic așa că știu numai Eu pentru ce. Să nu vă uitați în urmă ca plugarul peste arătură. Uitați-vă tot înainte.
Oile Mele, iată ce cunună am purtat pentru voi, copiii Mei, pentru toată lumea, și pentru cei ce-Mi cântă, și pentru cei ce Mă înjură! Dar își vor lua fiecare plata, după cum au lucrat. Mi s- a frânt coasa și nu mai am cu ce cosi. Mi s-a rupt undița și nu mai am cu ce prinde pește; înțelegeți voi ce fel de pește. Copiii Mei, M-am pogorât din cer pe pământ să prind pește, M-am pogorât să înmulțesc peștele, dar iată, se înmulțesc șerpii. Antichrist se luptă cu Mine; vrea să stingă lucrarea Mea, lumina Mea de pe pământ. Nu-l vedeți? Îl veți vedea când va pieri biserica și când va pieri preoțimea, și mulți se vor numi atunci înțelepți.
Vine ceasul, tată, că n-ai să mai poți cumpăra sau vinde fără ștampilă, dar voi, copiii Mei, să nu vă lăsați, că nici Eu nu vă las pe voi. Să aveți nădejde și credință că nu veți muri de foame în nici un chip.
... Copilașii Mei, un tren este un șarpe cu ciocul de fier, care duce mii de oameni pe spatele lui, în toate părțile lumii, plini de tot felul de păcate: mândrie, răutăți și desfrâu; duce lucrarea lui antichrist. Iată că s-a împlinit ceea ce s-a spus prin proorocul, că s-a umplut pământul de păsări cu ciocul de fier, șerpi cu ciocul de fier, broaște țestoase, de fier.
Iată, M-am pogorât astăzi la acest vas în gara Doicești și am vorbit cu glas de tunet, și alerga lumea de toată mâna să vadă și să audă, și plângeau și ziceau că n-au văzut și n-au auzit până acum așa ceva. În tren erau și oameni de ai lui antichrist. Îmi venea să prăpădesc trenul, dar M-am gândit la atâtea mii de suflete care erau pe tren și am zis: mai bine să sufere vasul Meu pentru Dumnezeu. A fost călcată în picioare. Erau oameni parfumați, bine îmbrăcați, și când au auzit, au udat cămășile de pe ei plângând. O, câtă lume este care nu cunoaște pe Dumnezeu! Ce dezbatere mare au făcut oamenii lui antichrist! Și au făcut acte să trimită vasul Meu în spitalul de nebuni. Dar ce ziceți voi? Mare este durerea vasului Meu, dar o voi mângâia când va înceta proorocia. Acum, mângâiați-o voi.
Veți fi opriți să mai pașteți iarba pe care o cunoașteți. Înțelegeți? V-am spus că vă vorbesc în pilde. Vei fi oprit să mai porți credința, să mai te duci la biserică, și va veni seceta și foamea în acest an și va fi numai necaz pentru voi. Va fi rod: poame, grâu, porumb, va fi destul, dar cuvântul Meu nu va mai fi, căci veți fi opriți. Vă mai spun: lăsați poftele trupului. Nu este oprită căsătoria, dar cine are dragoste și hotărâre să ajungă la sfinți, aceia se opresc. Hotărâți-vă fără îndoială. Nu mai vorbim de postul Crăciunului, al Paștelui, al sfinților apostoli și al sfintei Mării. Într-un cuvânt, înfrânați-vă.
Cereți sfânta Împărătășanie, să vă dea la trei săptămâni și la două săptămâni, că mai mult nu vor să vă dea. Eu v-aș da în fiecare zi. Am strigat în biserici către slujitori. A sosit vremea să te oprească cu mâna, să te oprească să mai lauzi pe Dumnezeu. Bucurați-vă, că s-a apropiat ziua! Tea oprit să mai lauzi pe Dumnezeu, dar nu te-a oprit să te rogi. Roagă-te, că pe rugăciune nu s-a pus hotar. Roagă-te când mergi la apă, când mergi la lucru, când mergi la câmp, când mergi la pădure. Laudă pe Dumnezeu. Iată, preoții, în loc să sfârșească slujba la ora douăsprezece, se grăbesc să o
2