Antichrist şi fiara apocaliptică
spre sălbăticie , ca să nu mai semene oamenii cu cei din cer , care s-au sfințit pe pământ pentru izbăvirea de iad și spre intrarea în raiul lui Dumnezeu .
O , duhule potrivnic , ajunge ! Auzi tu ? Ajunge ! Dă-te în lături ! Lasă-Mi făptura voia Mea să fie , că nu tu ai zidit omul ! Du-te învârtindu-te și ia-ți acum plata pentru pornirea ta dușmană de a-L șterge pe Dumnezeu din inima și din mintea omului creștin ! Se strânge sul lucrarea înșelătoriilor tale . Ai adus omul la cădere grea , dar M-am sculat Eu , Domnul Iisus Hristos Cuvântul , Cel ce a făcut cerul și pământul și omul , soarele și luna , mărețiile toate și toate locașurile dintre cer și pământ , căci în casa Tatălui Meu sunt multe locașuri și nu știi tu tainele lui Dumnezeu și bâjbâi și bolborosești pe limba ta numai prostii ca să-i știi proști pe mulți care ar da să te creadă , dar nu , că Dumnezeu a făcut cerul și pământul și ține sub stăpânirea Sa taina facerii , iar tu te bagi și vorbești din burtă și spui că mai sunt pământuri și neamuri de oameni și vor veni și aceștia pe pământ . ( Este vorba despre tot felul de informații despre extratereștrii , are ar veni pe pământ cu „ Obiecte Zburătoare Neidentificate – O . Z . N . -uri , n . r .) O , de unde ai luat ca să vorbești așa , decât din duhul întunericului tău ca să înșeli dacă ar fi cu putință chiar și pe cei ce sunt creștini cunoscători de tainele lui Dumnezeu cu oamenii pe pământ ? ( Vezi Mat : 24 / 24 ; Marc : 13 / 22 )
Iată , ies în calea ta , duh al minciunii , ca să te dobor cu suflarea gurii Mele , precum este scris în Scripturi că te voi risipi de peste tot , ( 2Tes : 2 / 8 ) căci este scrisă în Scripturile lui Dumnezeu lucrarea ta cu care lovești în Hristos și în casa lui Hristos , omul , și în biserica neamului creștinesc , de două mii de ani botezat să fie pe pământ cu numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh pe frunte și pe minte și pe inima cea credincioasă pentru Dumnezeu în om .
Te voi birui numaidecât , duhule , te voi birui , omule care te lupți cu Mine , că-Mi scol acum biserica și pe slujitorii ei la veghe mare și sfântă și la pocăință cu umilință ca să-Mi fac frumoasă biserica Mea și ca să te temi tu de strălucirea ei , de cea prigonită de tine încă de la începutul ei când doborai pe sfinții ei prin împărații cu care ziceai că împărățești pământul .
O , vai ție , duh întunecat , duh rău , care te-ai furișat în om prin neascultarea cea de la început a omului în rai ! A luat omul din pomul cunoștinței binelui și răului , și tu l-ai îndemnat mereu spre răul pe care l-a luat în pântece când a luat din pom . Eu însă vin și-ți spun ce ai făcut , și-i spun omului să-și îmbogățească binele cel gustat din pom , căci șapte mii de ani a făcut omul răul cel luat din pom . Pomul acela era sub paza lui Dumnezeu , dar omul a lucrat pe furiș din pricina ta , căci te-ai apucat să-l îndemni la rău , la neascultare de Ziditorul său . Acum însă vine slava Domnului pe pământ , vine Domnul cuvânt pe vatra neamului român și-Și deșteaptă biserica și lucrarea ei cea zidită acum două mii de ani și cuvântul și așezarea Mea la lucru sfânt , căci Eu sunt Cel ce trebuie să-Mi hrănesc turma , s-o păzesc și s-o păstoresc pe ea .
Mi-ai dezbinat turma , duhule dușman pe Dumnezeu și pe om , tu , care ai lucrat răstignirea Mea pe cruce gândind că Mă vei pierde și că vei fi tu stăpânul omului . Ai făcut dezbinare peste biserică acum o mie de ani prin cei fără de credincioșie din turmă . ( Anul 1054 , la despărțirea Bisericii de Apus – Catolică , de Biserica de Răsărit – Ortodoxă , n . r .)
Ai lovit apoi din plin acum o sută de ani , ( Anul 1923 , la Sinodul a câtorva biserici ortodoxe când 1 octombrie 1923 , din Calendarul iulian , a devenit 14 octombrie în Calendarul iulian revizuit , eliminându-se astfel 13 zile , n . r .) clătinând straja din biserică și ca să piardă straja ascultarea pentru cele așezate întâi de sfinți și de părinți , dar Eu n-am părăsit biserica Mea și am păstrat-o a
154