Cuvântul lui Dumnezeu despre antichrist şi fiara a Cuvântul lui Dumnezeu despre antichrist şi fiara a | Page 149

Antichrist şi fiara apocaliptică
spun și ție că vin cu milă și cu iubire cuvânt peste pământ și strig și la tine, că iată, iarăși dă să-și facă loc și să fie iarăși lucrată lucrarea minciunii, și să fie vândută drept adevăr pe piață pentru cei tari la cerbice și fără de credință că vine Domnul. O, vine, vine Domnul, chiar dacă nu mai este credință că vine! Eu sunt Cel ce vin,( Apoc: 1 / 8) și pun credință în oameni și va fi credință.
O, voi, împărați ai popoarelor, strig la voi, strigă Hristos la voi! Umblați peste cursul vremii, priviți istoria timpurilor toate, și toate cele ce s-au întâmplat prin vreme: încleștări, încordări, războaie, vești de războaie, cutremure, molimi, jertfe multe cât neamul sfinților cerului, dorințe de cotropire în mintea împăraților, suferință mare peste oameni din pricina ambiției stăpânitorilor de peste popoare. O, ajunge! Ajunge! Îl puneți pe Dumnezeu la prea mare răbdare, iar pe cei credincioși la răbdare mereu. Vine Domnul, iar Evanghelia Lui se vestește de la o margine la alta a pământului și este ea semnul venirii Lui, precum este scris. Iar Eu vă strig și vă spun: lăsați-Mă la cârmă ca să nu scufundați voi pământul în adânc, de unde Eu l-am scos și l-am așezat pe ape la facerea lumii și i-am pus deasupra cer și soare și lună, frumuseți fel de fel jos și sus, oameni și dobitoace, păsări și vietăți felurite. O, nu voi ați făcut aceste felurite frumuseți, ape și câmpii poleite cu flori, codri și izvoare. O, ajunge! Dați Domnului dreptul să cârmuiască lumea, că nu voi ați făcut lumea, iar voi aplecați-vă Celui ce vă strigă din cer și umiliți-vă, căci sunteți niște oameni și atât, și nu sunteți dumenzei, căci Eu sunt Unul Dumnezeu Făcătorul, dar voi vă îngâmfați prea mult, prea sus, o, și veți cădea ca îngerii care s-au trufit, veți cădea în adânc, unde este focul și pucioasa scrâșnirea dinților, precum este scris pentru cei potrivnici lui Dumnezeu pe pământ.
… O, hai, scoală-te, țara Mea de azi, că e vremea să veghezi cu mare grijă ziua și noaptea, iar preoții bisericii să facă pocăință și ridicare spre păstorirea turmei, și să nu facă ei jocul lui antichrist, că aici e țara Domnului, și strălucește Domnul în ea prin cuvântul Său peste popoare, și toate popoarele să vină să ia apa vieții veșnice, să vină la căință și la împăcare cu Dumnezeu, iar Domnul să aducă biruința pentru toți cei umiliți și credincioși Lui!
Omului antichrist îi spun iar și iar, cu suflarea gurii Mele îi spun: Du-te! Nu te atinge de ce este al Meu, și du-te la ceea ce ți-ai agonisit prin tatăl minciunii, prin satana, și du-te, că aici este Dumnezeu cuvânt peste pământ, și suflă peste tine cu putere cuvântul lui Dumnezeu și-ți poruncește cu putere multă: Du-te!
O, hai, popor român, Eu, Domnul, te trezesc la veghe, că vrăjmașul sufletului tău stă la pândă, și tu n-ai veghe și ocrotire de pe pământ, o, n-ai, decât din cer pe mama Mea Fecioara, și cetele sfinților și ale îngerilor Mei.
Cerul este tronul Meu, iar pământul Îmi este așternut, și sunt pe pământul român cu cetatea Mea de scaun și curge din tronul Meu râul cuvântului Meu peste pământ, iar cel ce însetează, să vină să bea, și vor fi cu el binecuvântările scrise pentru cei ce biruiesc cu Domnul și voi scrie pe el numele Meu și numele cetății Mele, Noul Ierusalim, și numele Meu cel nou: Cuvântul lui Dumnezeu.( Apoc: 19 / 13)
Eu vin curând, și port în mâini cununi pentru ei, pentru cei cu numele lui Dumnezeu pe frunțile lor, pe care stă scris nume mare, numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin, amin, amin.
149