Cuvântul lui Dumnezeu despre antichrist şi fiara a Cuvântul lui Dumnezeu despre antichrist şi fiara a | Page 144

Antichrist şi fiara apocaliptică
că Domnul va birui pe toți slujitorii minciunii de pe pământ și va sta la cârmă tot timpul și va opri mâna celor batjocoritori de cele sfinte .
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a cincea după Sfintele Paşti , a Samarinencei , din 17-05-2020 .
***
Mă așez pe pământ cu slavă de cuvânt . Vine cuvântul Meu , vine cu norii 1 , vine deasupra meleagului român și se așează în cartea sa și se împarte din răsărit 2 în apus , ( Cu ajutorul electricității internetului , n . r .) căci scris este că Evanghelia împărăției lui Dumnezeu va fi vestită în toată lumea , spre mărturie slujind ea tuturor neamurilor de pe pământ , și apoi vor sfârși cele omenești și va fi Domnul Împărat cu ale Sale , El și ai Săi împărățind , iar cine va răbda până la sfârșit , acela va fi cu Domnul și va fi mântuit , precum este scris .
Să fie împărțit cuvântul lui Dumnezeu peste pământ și să lumineze pe tot omul care este și care vine în lume , căci cuvântul acesta este lumina cea adevărată , și prin el s-au făcut și se fac toate , iar cei ce primesc acest cuvânt primesc putere să se facă fii ai lui Dumnezeu , născuți din Dumnezeu .
Sunt Iisus Hristos , Fiul lui Dumnezeu Tatăl , și lucrez cu cuvântul peste pământ ca la început , ca la facerea lumii , și spun : Să fie lumină !
O , e gros de tot întunericul de pe pământ și de peste oameni , iar Duhul lui Dumnezeu Cuvântul Se poartă pe deasupra și rostește ca la facerea cerului și a pământului : Să fie lumină ! Să se despartă lumina de întuneric , căci lumina luminează în întuneric , și întunericul n-o cuprinde .
Să fie credință în cuvântul lui Dumnezeu ! Cei ce vor păzi cuvântul Meu vor fi păziți de ceasul încercării care vine peste toată lumea de pe pământ , iar ei să-și păstreze cununa , și nimeni să nu le-o ia și vor fi ei cu Domnul , și voi scrie pe ei numele lui Dumnezeu și numele cetății lui Dumnezeu , Noul Ierusalim 3 , care vine din cer , și numele cel nou al Meu , Cuvântul 4 lui Dumnezeu .
Am scaun de domnie pe vatra ta , neam român , căci din mijlocul tău curge peste pământ cuvântul Meu , râul cu apa vieții 5 , curgând el din locul de domnie al Mielului , precum este scris , și
1
« Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului şi vor plânge toate neamurile pământului şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului , cu putere şi cu slavă multă ». ( Mat : 24 / 30 )
« Iisus i-a răspuns : Tu ai zis . Şi vă spun încă : De acum veţi vedea pe Fiul Omului şezând de-a dreapta puterii şi venind pe norii cerului ». ( Mat : 26 / 64 )
« Iată , El vine cu norii şi orice ochi Îl va vedea şi-L vor vedea şi cei ce L-au împuns şi se vor jeli , din pricina Lui , toate seminţiile pământului . Aşa . Amin ». ( Apoc : 1 / 7 )
2
« Căci precum fulgerul iese de la răsărit şi se arată până la apus , aşa va fi şi venirea Fiului Omului ». ( Mat :
24 / 27 )
3
« Pe cel ce biruieşte îl voi face stâlp în templul Dumnezeului Meu şi afară nu va mai ieşi şi voi scrie pe el numele Dumnezeului Meu şi numele cetăţii Dumnezeului Meu , - al noului Ierusalim , care se pogoară din cer , de la Dumnezeul Meu - şi numele Meu cel nou ». ( Apoc : 3 / 12 )
4
« Şi este îmbrăcat în veşmânt stropit cu sânge şi numele Lui se cheamă : Cuvântul lui Dumnezeu ». ( Apoc :
19 / 13 )
5
« Şi mi-a arătat , apoi , râul şi apa vieţii , limpede cum e cristalul şi care izvorăşte din tronul lui Dumnezeu şi al Mielului ,» ( Apoc : 22 / 1 )
144