Antichrist şi fiara apocaliptică
și tainic am pus-o Eu cu ucenicii Mei cei puțini acum două mii de ani, și așa cum peșteră săracă Mi-am ales de locaș de venire a Mea Prunc pe pământ.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a treia după Sfintele Paști, a Mironosițelor, din 12-05-2019.
*** Cu suită îngerească și cu cete de sfinți Îmi cobor peste pământ Duhul și Cuvântul.
Să mai spun cine sunt? Eu sunt Cel ce sunt. Sunt Fiul lui Dumnezeu Tatăl și sunt Cuvântul Lui, sunt Iisus Hristos Domnul și Mă scriu pe pământ pe vatra neamului român de mai bine de șaizeci de ani și lucrez cu multul și tot mai mult, nu cât omul cel potrivnic Mie, și care se tot încurcă în limbă și în lupta lui oarbă și în lucrarea lui, cu care dă să-Mi prade turma ca lupul flămând după oi, și care-și are vizuina în adânc, în întunericul lui.
Lucrez mult în ziua aceasta, lucrez cu Duhul Sfânt și aduc adevărul prin cuvântul Meu și dau fiecăruia după cum este fapta sa, că asta am de lucrat, că a venit această vreme și voiesc să- Mi cercetez turma creștină și să-i leg ranele și să Mi-o vindec de greșeli și să-i dau mângâiere.
Lucrez pentru tine, turmă creștină a neamului român, și-ți vorbesc cu milă și cu Duhul Sfânt, nu cu televizorul așa cum lucrează omul cel potrivnic, antichrist, cel cu lucrare ascunsă și cu știrile vinovate și cu multa lor minciună și de peste tot, căci adevărul sunt Eu, Eu sunt și Calea, Eu și viața, precum este scris. O, nu te încredința ajutorului omenesc, turmă creștină, și nu uita ceea ce-ți spun, căci omul se dă Dumnezeu peste oameni, dar Eu nu te las părăsită și vin și te mângâi și-ți aduc cuvânt din cer, că tu nu găsești milă și grijă pentru tine de pe pământ, dar Eu sunt Cel milos, că Eu Mi-am pus viața pentru turma Mea, pentru biserica Mea, iar Eu nu te voi înșela în iubirea Mea de tine, căci tu ești moștenirea Mea, ești moștenitoarea Mea pe pământ după suirea Mea la Tatăl, după ce te-am răscumpărat prin cruce și prin învierea Mea, iar Eu sunt Stăpân prin tine pe pământ, iubito, și am cârma Mea în tine peste facerea Mea și a ta.
O, ia aminte, ia aminte, neam român. Îți fac trezirea și-ți dau mângâierea în vreme de încercare peste tine,( Pandemia de corona-virus, n. r.) și iată, tu trebuie să veghezi pentru cuvântul Meu de peste tine, căci te-ai abătut de la Dumnezeu, o, te-ai abătut mult, că lucrarea lui antichrist te-a înșelat din ascuns, dar Scripturile Duhului Sfânt au anunțat la vreme că lucrarea omului potrivnic, antichrist, se va scula să amăgească neamurile și să amenințe casa Mea, și și-a ridicat prooroci mincinoși ca să lovească biserica Mea cea de la început așezată, și care a mers și merge pe cale, și se numește ea biserica ortodoxă, trunchiul copacului, trupul din care s-au tras mulți vreme de o mie de ani,( De la separarea bisericii din vest – catolică, de cea din est – ortodoxă, n. r.) acum, la sfârșit de timp, și aceștia au făcut lucrarea proorocilor mincinoși( Celelalte culte protestante și neoprotestante, despărțite, la rândul lor, de biserica din vest, n. r.) și au sfârtecat trupul bisericii, au călcat via, au rupt ramuri și le-au aruncat la pământ, căci nesupunerea este lucrarea îngâmfării și este lucrarea lui antichrist, cel care se luptă cu Dumnezeu și căruia Eu, Domnul, îi vestesc și-i spun acum așa:
Știu oamenii, știu mulți, știu Scripturile mai mult decât tine, nu numai tu le știi, și-ți știu oamenii lucrarea și te dai de gol singur, omule antichrist, când tu dai să pui stăpânire peste pământ și peste tot, și umbli neliniștit să-ți așezi semnul peste oameni, ba și peste ai Mei de sub crucea Mea, dar pune-l peste ai tăi dacă te tot muncești atât, că Eu nu te las peste moștenirea Mea, și
136