Cuvântul lui Dumnezeu despre antichrist şi fiara a Cuvântul lui Dumnezeu despre antichrist şi fiara a | Page 116

Antichrist şi fiara apocaliptică
păstori plătiţi , păstori năimiţi ca să vindeţi turma pe slava cea pentru voi de la ea . O , unde vă veţi băga apoi ca să nu vă găsească Domnul şi să vă ceară răspuns pentru că I-aţi răpit via şi aţi dato trecătorilor şi păgânilor ca s-o calce ei de tot ? O , după ce aţi călcat voi peste sfinţi şi peste părinţi , prin care Domnul Şi-a întărit pe mărturia lor casa Sa şi veghea Sa peste turmă , acum voi v-aţi dat duhului Babilonului , v-aţi dat amestecării , şi nu este nici unul între voi să rostească mustrare vouă spre pocăinţă pentru strivirea voii Domnului , Căruia I-aţi luat din mână cârma . Eu am mustrat în faţă pe împărat când el s-a dat de partea rătăcitorilor credinţei şi ai răstălmăcirii adevărului , şi nu m-am lăsat ca voi sub mâna vrăjmaşă lui Dumnezeu de teama sceptrului stăpânirii cea de pe pământ . Vă va cere Domnul răspuns , să ştiţi aceasta ! V-aţi pus unii pe alţii păstori de turme şi n-aţi mai voit să auziţi de la Duhul Sfânt , Care descoperă de la Dumnezeu voia lui Dumnezeu ! Aţi acoperit adevărul , şi veţi da răspuns înaintea lui Dumnezeu . Acum nu vă este teamă , dar vine pe pământ frica de Dumnezeu şi veţi îngheţa de frică . O , pocăiţi-vă ! Părinţii din cer vă cer răspuns pentru cele stricate de voi şi date la o parte pentru ca să vă îmbrăţişaţi cu cei păgâni şi să vă jucaţi cu mântuirea oamenilor , închinându-vă în numele lor omului dornic de putere , dornic să-L răstoarne pe Dumnezeu şi să stea el în templul lui Dumnezeu drept Dumnezeu , precum este scris că va face omul fărădelegii la sfârşit de timp . O , la ce vă foloseşte aceasta vouă ? Treziţi-vă şi ascultaţi de la Domnul , Care strigă în lung şi în lat , cerându-vă să daţi putregaiul în lături , că vine ziua să vă înspăimântaţi mai rău ca Iuda , care pleca dintre ucenici şi se ducea mereu la Caiafa . Mereu , mereu el nu voia să ştie ceilalţi ucenici de cărările lui lăturalnice , dar Domnul avea mereu vederea după el şi l-a răbdat aşa , ca să se împlinească cu el Scriptura vânzării Domnului , căci Iuda a umblat după ai lui prin lume , şi făcea aceasta pe ascuns , până în ziua când şi-a dat pe faţă cu cine a umblat el , căci după ce a luat din cina Domnului cu ucenicii , a luat puterea lui satana în el şi L-a vândut pe Domnul , căci mânca din două părţi şi nu i-au spus lui nimic cei ce L-au cumpărat pe Domnul de la el , nu i-au spus lui ce vor face cu Domnul Cel vândut de el , ci numai apoi a văzut Iuda ce a ieşit din umbletul lui lăturalnic , şi a spus el apoi : « Am vândut sânge nevinovat », dar era prea târziu când a văzut , şi a căzut peste el frică mare , disperarea cea mare .
Iată , nu aveţi pe Domnul în voi şi nu v-aţi dat seama ce lucrare vă alegeţi când v-aţi ales să fiţi slujitori în dreptul lui Dumnezeu , iar eu , arhiereul Vasile , martor al Domnului de pe pământ şi până în cer , vă spun vouă că zadarnic vă hrăniţi cu necredinţa . Este Dumnezeu şi veţi vedea că este şi vă va cuprinde frică mare şi nu vă veţi putea ascunde de ea , căci va veni din cer şi va cădea peste voi fără de veste frica de Dumnezeu , căci aţi trădat pe Domnul . Trebuia să lăsaţi loc şi la un semn de întrebare , că iată , este Dumnezeu şi vine cu suită de sfinţi pe pământ cuvânt şi-Şi cercetează via , căci ceasul bate venirea Lui , şi El vine cuvântând şi cercetând . Amin .
O , mântuieşte , Doamne , poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta cea mică , pe poporul cuvântului Tău cel din neamul român , căci oamenii au călcat peste legea Ta , iar Tu vii şi cercetezi şi lucrezi şi o iei de la început şi le faci pe toate noi , iarăşi le faci , căci s-au stricat .
Ridică-te , popor credincios , şi ceartă-l pe satana în numele Domnului Iisus Hristos , ca săşi piardă puterea şi să se supună , că eu am proorocit peste el cuvânt de certare , care trebuie să se împlinească până la capăt , dar rosteşte tu aici peste pământ certare pentru satana şi pentru toţi slujitorii lui , căci ei mi-au ascuns cartea mea şi proorocia mea cea lăsată împotriva lui satana , dar la tine zilnic să se rostească ea spre pomenire şi să poruncească ea în numele Duhului Sfânt stricarea lucrării lui satana de pe pământ şi din oameni şi din toate cuiburile şi ascunzişurile ei . Amin .
116