Cuvântul lui Dumnezeu despre adevărata biserică Cuvântul lui Dumnezeu despre adevărata biserică | Page 45

Adevărata biserică
Vin, poporul Meu, să-ți măsor făptura. Vin la tine pe pământ cu sărbătoare arhierească. Arhiereul Spiridon a fost minune cerească pe pământ. N-am mai avut pe altul ca și pe el între arhierei pe pământ. Acesta a fost cu adevărat om plăcut Mie, om smerit ca Mine, om blând și smerit cu inima, om care a ajutat pe Dumnezeu la mântuirea neamului omenesc. Astăzi nu se mai ridică dintre oameni om ca arhiereul Spiridon. Ce să fac Eu cu arhiereii cei cu școală omenească? Aceia nu pot face ce a făcut sfântul Spiridon. Cei de azi se rușinează cu sfințenia. Cei de azi râd de cel sfânt și îl fac asemenea lor, așa cum s-a întâmplat cu arhiereul Meu de care Eu M-am folosit pentru începutul cel nou al lumii, pentru începutul lucrării de naștere din nou a lumii, dar n-a fost lăsat să fie sfânt și drept. Invidia arhiereilor lumești a tras de sub el cărămida cea nouă pe care Eu, Domnul, am așezat-o acum prin el pe pământ pentru începutul nașterii din nou a lumii, precum Eu am proorocit și am făgăduit apostolilor Mei cei doisprezece.
Vine Domnul Iisus Hristos, și face pe pământ praznic de mântuire, praznic de naștere din nou a lumii. Vine Domnul și Se vestește pe Sine și vine. Amin.
Apostolii Mei s-au așezat pe cele douăsprezece scaune ale dreptății, și încep să scrie pe cei din Israel care vor veni spre mântuire, în numele lui Hristos, Mesia Cel venit din cer acum două mii de ani, și vor striga numărul lor după seminții, precum este scris în Scripturi, și cei mântuiți din neamul lui Israel se vor uni cu neamul român în numele Meu, și Mă vor vesti pe Mine Hristos, Cel ce vine ca să fie cu cei mântuiți.
Apostolii Mei au fost și sunt iudei, și sunt Ierusalimul cel de sus, împreună cu Avraam, Isaac și Iacov, și cu neamul lui Israel cel sfânt din toate veacurile și cu toți cei din neamurile pământului care au primit credința în Hristos prin apostolii Mei cei doisprezece, ucenici care șiau ridicat ucenici asemenea lor în toate neamurile pământului, de atunci și până azi, și aceștia sunt sfinții cerului, în cer și pe pământ, căci Ierusalimul este zidit din sfinți, și în cer și pe pământ, amin; din sfinți, nu din pietre, nu din cărămizi, ci din oameni noi și sfinți cu trăirea, cu duhul și cu trupul și cu sufletul lor. Amin.
Apostolii Mei cei din iudei s-au așezat pe cele douăsprezece scaune ale dreptății ca să mijlocească la Mine împreună cu tine, poporul Meu de ucenici pentru neamul lui Israel cel după trup, căci Eu nu Mi-am uitat făgăduințele Mele cele pentru el rostite și pe care nu le iau de peste el.
O, poporul Meu, a venit vremea nașterii din nou a lumii și a lui Israel cel ce a fost poporul Meu și nu mai este. Dar cel din Israel care se va ridica cu pocăință ca să Mă primească cuvânt de venire a Mea a doua oară, acela va fi popor al Meu prin făgăduințele cele rostite pentru rămășița lui Israel care se va scula și va mijloci la Mine pentru tot Israelul, iar Eu, Domnul, voi fi milostiv pentru cel ce Mă primește de Stăpân și de Mire venit de la Tatăl cuvânt pe pământ, și apoi trup văzut, trup și cuvânt, cuvânt și trup, Hristosul Tatălui. Amin. Și se vor încreștina neamurile și vor lua trăire creștină și se vor bucura de așa trăire, căci lumea nu știe ce înseamnă bucurie. Lumea a vrut să fie lăsată de capul ei, și este fără cap lumea, iar biserica ei este lumească, nu este cerească, și este descoperită înaintea lui Dumnezeu și așa se roagă la Dumnezeu, dar nu se poate așa, că scris este: « Orice femeie care se roagă lui Dumnezeu cu capul descoperit, își necinstește capul, iar capul femeii este bărbatul ». Orice biserică rugându-se lui Dumnezeu cu capul descoperit, își necinstește capul ei, iar capul bisericii trebuie să fie Hristos, căci Hristos este bărbatul bisericii,
45