Cuvântul lui Dumnezeu despre adevărata biserică Cuvântul lui Dumnezeu despre adevărata biserică | Page 246

Adevărata biserică
zăpăceală s-a ivit pentru că păstorii bisericii Mele s-au înfrățit cu vrăjmașul Meu și al lor, cu antichrist, omul fărădelegii, strecurat în loc știut sfânt și dezbinând de la mijloc cu putere mare, până ce a biruit lovind în vremea sărbătorilor sfinților, pe care le-a răsturnat de la locul lor din calendar ca să nu mai fie ele serbate odată cu cele din cer, căci antichrist le-a mutat, și a câștigat bătălia și slăbirea turmei Domnului prin cumpărarea păstorilor năimiți și prin strivirea celor sfinți dintre ei, și dați la chin și la temniță și la moarte cei care mai vegheau, o, și s-au ridicat la cer cete de mucenici sfinți și s-a umplut cerul de ajutoare pentru cei de pe pământ, căci trebuia un număr, precum este scris, al celor uciși pentru mărturia lui Iisus, ca apoi Eu, Domnul, să vin cu ei și să răscumpăr sângele atâtor uciși trimiși între sfinți prin mucenicie, prin lucrarea lui antichrist, și iată, popoarele creștin-ortodoxe au mulți și mari mijlocitori între cei din cer și Mă întreabă aceștia de două mii de ani: Doamne, până când?
O, a venit vremea să le spun: Până acum. Acum Eu vin cu ei și cu toți drepții Mei din toate vremile de sub cer, și vin la masa Mea cu ei, că iată masa Mirelui nunții în mijlocul neamului român, iar Duhul Sfânt împarte hrană și descoperă mersul Domnului prin cuvânt rostit din nori, o, și fiecare trage la ceea ce și-a lucrat, bine sau rău, drept sau strâmb, credință dreaptă și sfântă, sau erezie, iar turma creștin-ortodoxă este via Mea, și Eu cânt în mijlocul ei cântarea miresei, căci Duhul și mireasa Mea zic: Vino, Doamne!
… O, vine vederea slavei Mele, vine și tot vine și se apropie venind, căci este scris să fie așa. Vin cu sfinții în cete-cete și se va umple văzduhul de deasupra capetelor oamenilor și se va sfârși cu întunericul minciunii sub care stau robi toți oamenii de pe pământ. Voi merge pe deasupra cum merg mașinile cu oameni în ele prin văzduh, dar Eu voi merge cu pasul, cu trupul, și tot așa și sfinții, și tot așa și îngerii, căci cele nevăzute când se arată sunt de neatins, sunt de nebiruit, o, și se zbuciumă antichrist că nu-Mi mai poate face rău ca acum două mii de ani, de vreme ce Eu, Cel ce Mă voi lăsa văzut sunt Cel nevăzut, ca și în ziua învierii Mele când, fiind lângă ucenicii Mei, am dat deoparte nevederea lor și M-au văzut cu ei o clipă, și iar Mi-am acoperit trupul, o, și au înțeles ei și au cunoscut pe Învățătorul lor că este Dumnezeu Cel adevărat.
La fel am lucrat și în casa celor din Emaus, căci grăind cu ei la masă am împlinit cina Paștelui cel nou, cel de după învierea Mea, căci le-am spus la ucenici la cina cea de dinaintea jertfirii Mele Miel de Paști, le-am spus că nu voi mai lua cu ei Paștele până ce nu Îl vom lua nou întru împărăția Mea, iar la Emaus am împlinit la masă cu ei Paștele înnoit, că le-am frânt pâinea, și apoi, lângă ei stând la masă, Mi-am acoperit trupul înviat fără să ies de lângă ei, și au vestit ei apoi împlinirea proorociei făcută de Mine, și am dat început Paștelui nou, al Mielului Cel înviat, și iată, nimeni nu poate fi cu adevărat pe de-a întregul creștin și fiu al lui Hristos, nimeni, decât cel care are parte la Paștele Meu, luând trupul și sângele Meu, care-l face nou pe om, și Dumnezeu prin har. Amin.
A venit vremea cea scrisă în Scripturi să vină, o, și nimeni nu va fi cunoscut de Hristos, decât prin acest semn, sfințenia și plata celor sfinți, Eu, Domnul, Paștele fiilor lui Dumnezeu, poporul Meu cel una cu Mine, și crucea Mea pe creștetul lui, și va fi să înțeleagă neamul omenesc tot mai deslușit că nu oricum poate omul să fie creștin, decât prin sfințenie, căci Domnul Se dă sfinților, precum este scris.
246