Adevărata biserică
Iar și iar pace vouă, celor ce stăruiți în numele adevărului cel prin biserica Mea, și care-și are așezarea și puterea ei cea de la începutul ei, cea prin părinți! Amin, amin, amin.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica întâi a Postului Mare, a Ortodoxiei, din 13-03-2022
***
Pace vouă, iar și iar pace vouă, fiilor din cetatea Mea de azi, și să rămână această pace între Mine și voi și să-Mi păstrați Mie casă de venire cetatea Mea cu voi și să fiți Betania Mea cea pentru venirea Mea de la Tatăl iarăși după omul cel nedespărțit de păcat și de moartea cea de la păcat!
Vin cu cei din cer, și cerul se face sul de carte la voi și se întinde acest sul și cuprinde în îmbrățișarea Mea pământul tot, o, fiilor. Vin cele noi, vine cu Mine și cu cerul înnoirea a toate, precum este scris, iar turma nu Mă mai așteaptă ca Păstor al ei, o, nu, că n-a fost păstorită spre Dumnezeu, că n-a avut păstori cu milă și cu sfințenie în lucrarea lor și n-a fost veghe împotriva lui satana, care a șters pe negândite numele Meu de pe casa care are numele de biserică.
O, nu mai are de mult, de mult nu mai are biserica neamului român numele Meu pe numele ei, iar ea trebuia să aibă nume creștin, nu ortodox și atât, că ortodox poate să-și spună oricine în dreptul alegerii făcute, dar numele Meu este cel care dovedește că este a Mea biserica și turma ei, și trebuie să aibă ea nume de biserică creștină, și numai apoi numele de ortodoxă, dar satana n- a putut îndura aceasta și a lucrat lucrare străină, a lucrat la întuneric și a șters pe Hristos de pe fruntea bisericii. Dar Eu am scris și voi tot scrie cuvântul Meu de Păstor și numele de român al celor ce Mă iau de la izvor și își îndestulează sufletul cu slava venirii Mele și se va ști de la margini la margini că Hristos Domnul, Păstorul Cel de la Tatăl trimis Își păstorește turma și cheamă la viață ca în cer pe pământ pe toți cei care se vor înveșmânta cu haină de creștin și se vor numi români, după numele țării în care Eu Mi-am așezat cetatea de venire și tronul cuvântului și vestirea lui peste pământ, o, și Mă doare pentru lipsa numelui Meu de pe creștetul bisericii neamului român, care nu mai are peste ea numele lui Dumnezeu împotriva împărăției lui satana de peste tot, și care nu se mai sfiește de nimeni și de nimic, și bate din palme împotriva lui Dumnezeu, bate cu fală și dă să acopere peste tot cu păcatul lepădării de credință, păcat înaintemergător al stăpânirii lui antichrist peste pământul zidit de Dumnezeu.
Te plâng, Eu, Domnul, te plâng și iar te plâng, biserică a neamului român, te plâng, că tu nu mai ai numele de creștină, o, nu-l mai ai de mult, de când te-ai numit așa cum te numești acum, și trebuia să te numești biserică creștin ortodoxă, dar te-ai lăsat înșelată de vrăjmaș dacă n-ai mai vegheat, dacă n-ai mai vrut să veghezi ca părinții iubitori de biserică a lui Hristos, o, și dușmanul ți-a șters de peste tine numele Meu. O, vezi ce-ai pățit? Vezi ce pățești dacă nu Mă primești când vin spre tine, dacă nu Mă asculți ca să-Mi deschizi și să-ți veghez casa și viața? Iată, vine vrăjmașul cel vopsit și-ți ia partea toată și te face ca pe el, și apoi te doboară de tot ca să nu mai fii, și ca să fie numai el. Eu însă am lucrat odată cu dărâmarea pe care ți-a lucrat-o omul antichrist și am luat din tine fii și am pus peste ei rânduială bună ca la începutul bisericii Mele, și se va speria de tot satana, căci lumina Mea îl va topi de tot, și se va face foc peste el, fiindcă lumina Eu sunt, și ea va birui întunericul precum este scris, iar lucrarea păcatului se va scufunda în adânc ca Sodoma și Gomora și-și vor primi plata lucrată toți cei care și-au ales păcatul de viață, că iată, au ieșit în stradă peste tot cei ce calcă peste legile sfinte,( Marșul comunității LGBTQIA +, Bucharest Pride
240