Adevărata biserică
și nu seacă râul vieții. Curge și dă peste margini râul cuvântului vieții veșnice, iar cel ce crede are viață veșnică și nejudecată. Amin.
O, Liturghia se cere sfântă, căci scris este: « Faceți aceasta spre pomenirea Mea, spre amintirea Mea în voi ». Ea nu trebuie lucrată de cei fără de minte, căci omul care are minte este acela care nu știe nimic decât pe Dumnezeu în trăirea lui. Numai un așa om are minte, căci omul nu trebuia să știe nimic decât atât: pe Dumnezeu odihnindu-Se în el, chip și asemănare în om.
O, mamă Fecioară, rădăcină a Fiului tău, M-am înrădăcinat în tine de la Tatăl, ca să am rădăcină în om, ca să fiu rădăcina omului, rădăcină din cer, din Tatăl, căci Eu din Tatăl am venit în tine rădăcină, mamă Fecioară, mamă iubită, iubita Mea, mama Mea, Fecioara Mea iubită, Fecioară mireasă! O, cum să te mai cânt ca să rușinez pe cei ce nu au ascultat cuvântul tău care a spus: « Mă vor ferici toate neamurile »? Tu ești serbată în Israel. Tu ești omul în care Eu M-am înrădăcinat ca să răsar om din om, și așa l-am făcut din nou pe om, și omul nu are minte și nu știe. Tu ești împărăția lui Dumnezeu în om, și nu știe omul ce înseamnă împărăția Mea în el și cu el. Nici omul bisericii care zice că știe pe Dumnezeu, nici acela nu știe nimic, căci omul s-a trufit și a căzut întinzând mâna să ia ce nu trebuia să ia. A furat și a căzut furând și a rămas în sine omul, a rămas stăpân în sine și așa stă până azi. Și am venit și am spus: cel ce voiește să vină după Mine și cu Mine, să se lepede de sine și să-și ia crucea urmându-Mă; să-și ia lepădarea de sine pe umeri și să fie în Mine urmându-Mă. O, nu știe omul împărăția Mea în om. Nu știe nici omul bisericii, nu știe, mamă, nici el.
— O, nu știe, Fiule scump, nu știe omul. Nici omul bisericii nu știe ce este împărăția Ta în om și peste om. O, slavă Ție întru mine, că eu am fost biserica Ta în care ai venit când ai venit de la Tatăl la oameni. Nu știe omul ce înseamnă biserică și împărăție a Domnului în biserică. Nu știe nici preotul care zice ținând pâinea în mână: „ Binecuvântat este Domnul întru pomenirea Domnului Iisus Hristos, Care ca un Miel nevinovat spre junghiere S-a adus“, și Te scoate pe Tine trup din pâine după ce taie în patru laturi în pâine zicând: „ și s-a luat de pe pământ viața Lui“. Te ia și Te pune pe blid și zice: „ Se junghie Mielul Domnului, pentru viața lumii“, și împungând în dreapta Ta, ia apoi vin și apă și toarnă în pahar zicând: „ apă și sânge a ieșit din coasta Domnului“.
O, altceva înseamnă să știe preotul ce zice. Altceva zic eu, Fiule, când zic așa. Eu sunt mereu în Liturghia copiilor Tăi din grădină. Eu sunt pâinea din care ești Tu luat, pâine din pâine, Dumnezeu din Fecioara din care S-a născut Fiul lui Dumnezeu, și ești pus pe blid ca în ieslea în care ai fost pus la naștere, iar crucea pusă peste trupul Tău pe blid amintește de steaua care Tea vestit născut între oameni, de arhanghelul care a condus pe magii cei înțelepți în credință ca să vestească lumii că Tu Te-ai născut Om de la Tatăl prin Fecioară; și ești acoperit pe blid așa cum eu Te-am acoperit cu scutecele; și ești tămâiat așa cum magii Ți-au adus tămâie și smirnă. Și toate aceste pomeniri pe care mâna și gura celui ce Te aduce le face și le zice sunt și amintirea răstignirii Tale pe crucea de pe Golgota, coasta Ta împunsă, giulgiurile de pe fața și de pe trupul Tău, piatra de pe mormânt, Fiule. Eu sunt mereu cu Tine când Te împarți fiilor Tăi din grădină; sunt cu sfinții când Te împarți și nu Te desparți și nu Te împuținezi când Te dai spre hrană fiilor. Tot cerul intră când ei zic: „ Fie, Doamne, ca împreună cu intrarea noastră să fie și intrarea sfinților Tăi îngeri care slujesc cu noi mărindu-Te pe Tine, Cel bun“.
24