Adevărata biserică
O, așa fac și acum în ziua aceasta și spun: Tată, ceea ce-Mi dai Tu, aceea grăiesc în ziua aceasta, și nu fac de la Mine nimic, pentru că nu fac voia Mea, ci voia Ta o fac, Tată ceresc.
— Iar Eu, Tatăl, grăiesc și spun celor cu care Tu grăiești acum, Fiule scump al Meu Iisus, și le spun tuturor așa:
Amin, amin zic vouă, tuturor: fiecare părinte se bucură de copilul lui și-i face numai bucurii și numai mângâieri. Eu însă am plâns și plâng de șapte mii de ani, plâng cu Fiul Meu Iisus Cel iubit și plângem cu dorul foc, că am făcut la început om după chipul și asemănarea Noastră ca să Ne bucurăm cu el și de la el, dar dacă el n-a fost copil, o, n-a dat să înțeleagă ca un copil, și L-a îndurerat adânc pe Dumnezeu, căci n-a ascultat, și s-a pierdut de Dumnezeu, iar Dumnezeu a plâns și plânge, o, și plânge mereu, plânge că a trimis pe Fiul Său, cu Care El plânge, și a venit pe pământ Fiul lui Dumnezeu și S-a făcut mic de tot și S-a cuibărit ca un pui în pântecele curat al Fecioarei proorocite ca să-L poarte pe Dumnezeu, o, și S-a născut El Prunc mic, și a fost Dumnezeu Copil ascultător, și a stat sub creștere și sub ascultare a stat, o, și pe cruce a fost ridicat să stea ca să moară ca omul, să moară prin cruce pentru om, și ca să-l atragă pe om spre Tatăl, spre Cel ce a zidit omul. Iar Eu plâng cu Fiul Meu Iisus Hristos și așteptăm cu Duhul Sfânt Mângâietorul ca săl cuprindem pe om sub taina nașterii din nou, de sus.
Iar în ziua aceasta mare, Fiule Iisus, Eu, Tatăl, grăiesc peste neamul omenesc și spun pentru cuvântul Tău de azi peste ei: Precum apa pregătită de preot pentru ziua de Bobotează primește peste ea cuvântul sfințirii și se face aghiasmă sfântă și ocrotitoare de rele și sfințitoare peste om, și rămâne ea limpede și proaspătă mereu, și cu puterea lui Dumnezeu peste ea oricâți ani ar sta ea păstrată de om, minune a Duhului Sfânt de peste ea, tot așa să se aplece prin acest cuvânt toți cei credincioși și să primească ei sfințirea minții și a înțelepciunii minții, și apoi a inimii, și apoi prin credință să cunoască mintea omului calea cea una, pe care se merge cu Dumnezeu.
Iar Eu, Tatăl, pecetluiesc acum pentru mintea omului ceea ce am grăit și am hărăzit să poată omul, să poată să creadă de la Dumnezeu și ca Dumnezeu, căci iată, credința nu este a tuturora, ci numai a acelora ce se sfințesc cu viața, și apoi cu purtarea lui Dumnezeu de către ei prin Duhul Sfânt Mângâietorul, având Acesta orânduiala Sa prin biserică, căci biserica cea care are calea, adevărul și viața este cea lăsată de Tine prin ucenicii Tăi, Fiule Iisus, iar ei au pus-o în lucru din ucenici în ucenici, și se cheamă ea calea cea dreaptă, calea lui Hristos cu omul, calea ortodoxiei, de pe care mulți, mulți, o, prea mulți au plecat și s-au dus în lături după mintea lor, iar biserica Ta a rămas pentru cei sfinți, pentru cei care s-au sfințit pentru Tine și pentru ea, ca să nu fie ea biruită, și să rămână rădăcina ei și să dea muguri spre cer prin duhul umilinței și al ascultării, lucrări pe care le-au părăsit cei ce s-au tras de sub binecuvântarea cea prin sfinți lăsată. Dar sfinții au rămas și sunt, și este armată de sfinți purtători de Dumnezeu și e plin cerul de lucrarea lor pentru cei de pe pământ, care cred prin credința sfinților Domnului, o, și avem rod în cer, Fiule scump, și lucrăm de sus, și iată, și jos lucrăm să îndreptăm căile și să netezim peste tot, ca să se vadă calea, că Tu ești Calea, Fiule Iisus, o, dar cine Te mai cunoaște, oare, așa cum Tu ești, cine, Fiule? Cine mai vrea să se tragă de partea Ta, după chipul și asemănarea Ta?
209