Cuvântul lui Dumnezeu despre adevărata biserică Cuvântul lui Dumnezeu despre adevărata biserică | Page 161

Adevărata biserică
mărire, că a venit ceasul judecăţii Lui şi va cădea Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul patimei şi al desfrâului ei! O, ieşiţi din ea, poporul Meu de peste tot al Meu, ca să nu vă împărtăşiţi din păcatele ei şi să nu luaţi din bătăile ei, că într-o singură zi vor veni bătăile peste ea, căci puternic este Domnul, Judecătorul ei!», precum este scris. Peste cei credincioşi ai Mei însă va veni învierea şi-i voi scoate pe ei din întunericul de pe pământ aşa cum l-am scos pe Lazăr din mormânt pentru credinţa lui Maria, sora lui cea plină de iubire pentru Mine şi plină de credinţă în Mine prin iubirea ei.
O, trebuie iubire pentru ca să fie credinţă, căci iubirea le poate pe toate, iar fără ea nu vine Domnul cu slava Sa pentru cei credincioşi, că iată, biserica Mea, ortodoxia, n-a vegheat cu candela aprinsă şi a rămas fără untdelemn pentru întâmpinarea Mirelui, căci cei ce vând n- au untdelemn bun pentru venirea Mea, n-au credinţă, şi n-a avut ea de unde să ia şi să aibă, căci îi trebuia iubire şi înţelepciune pentru iubire, dar n-a avut, şi Eu nu mai sunt demult cu ea, că dacă eram cu ea, învia, nu murea, dar ea a murit, a murit fără lumânare, căci n-a crezut în Mine că sunt Lumina lumii, ci a crezut ea în cei străini ei, şi aceia i-au pătat rochiţa, i-au pătat veşmântul, şi apoi ea a murit ca şi duşmanii ei, după ce au înşelat-o ei pe ea. Eu am spus: « Cel ce crede în Mine nu va muri niciodată!», aşa am spus, şi iată, cel ce nu crede moare mereu şi moare de tot apoi.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Bobotezei, din 19-01-2012 ***
Ca fiii risipitori, care risipesc averea, aşa sunt cei ce stau pe scaune de biserică şi nu- Mi îngrijesc turma, ci Mi-o risipesc prin nepăsarea lor de ea, şi numai pe ei se întăresc pe scaune peste turmă şi n-au milă de ea şi n-o păstoresc pe ea şi vor doar mărire, folosindu-se de numele Meu şi de haină de biserică pentru slava lor şi atât, iar Eu pribegesc prigonit, căci faţa Mea este cu cei umiliţi, cu cei ce păzesc poruncile Mele, iubindu-Mă ei aşa şi luând din cer pentru hrana lor şi pentru viaţa lor.
Am cu Mine în coborârea de azi pe arhiereii Mei, pe treimea de arhierei ziditori de Dumnezeu în oameni. Slujitorii de biserică nu trebuie să zidească locaşuri de biserică pentru oameni, ci trebuie să zidească oameni, căci adevăraţii închinători ai Mei nu sunt cei ce se adună în locaşuri înalte şi pline de slava celor ce slujesc în ele peste oameni, ci sunt cei care se închină în Duhul Adevărului în orice loc de sub cer, căci Eu pe aceia îi aud şi le aduc împlinirea rugăciunilor lor când ei Îmi cer. Las acum duhul acestor arhierei lângă cuvântul Meu cel învăţător, căci duhul apostoliei şi al proorociei este duhul care cârmuieşte şi zideşte biserica Mea, şi în clipa lucrului lui primeşte el de la Tatăl cuvânt lucrător.
O, binecuvântată este intrarea sfinţilor Mei şi cuvântul lor cel acum rostit de ei! Amin.
— Acum se naşte ceea ce noi grăim acum din Duhul Tău, o, Doamne mare al celor ce măreţ Te-au iubit şi Te-au urmat pe pământ! Duhul Sfânt Mângâietorul este mereu astăzi, mereu acum, şi nu cei ce învaţă în şcoli sunt mari şi au de grăit învăţătura lor, ci acei care primesc de la Duhul Sfânt Mângâietorul lucrarea care trebuie lucrată când se iveşte de lucrat peste pământ şi peste om în duhul dreptăţii a toate, necăutând la faţa omului, fie el împărat sau argat.
Din cer, dintre sfinţii slujitori grăim noi acum în numele Tău peste pământ. Sfinţii sunt vii şi slujesc neîncetat, iar Tu binecuvintezi intrarea lor la slujbele de pe pământ când slujitorii Tăi
161