Adevărata biserică
O, copii din porţi, mai zăbovesc un picuţ cu voi ca să Mă plâng vouă, fiilor, ca să-Mi alin multa Mea durere cea de la neînţelepciunea omului, ba chiar şi de la înţelepciunea cea omenească a omului, tată. Am crescut un popor atâta vreme, fiilor copii. El însă, din pricina înţelepciunii lui omeneşti şi a neînţelepiunii lui, M-a făcut să Mă doară de la el şi nu să-Mi aline el durerile Mele şi ale sculelor Mele în care am stat pe pământ cu ei. O, nu ştie omul ce înseamnă să-I facă lui Dumnezeu casă pe pământ, nu ştie, tată. Omul îmi face casă înaltă şi pune cruce pe vârful ei, ca să se strângă lumea la Dumnezeu, zice el. O, mare Mi-e durerea că nu sunt pe pământ învăţători care să-i înveţe pe oameni să facă lui Dumnezeu casă pe pământ. Acum două mii de ani i-am învăţat Eu pe oameni cum să se aducă omul Mie, şi Eu, lui. Am spus că adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr ca locaş de închinăciune, nu în case înalte, nu pe munte înalt, nu în Ierusalim, cum ştiau şi cum ştiu şi azi oamenii. Zadarnic am spus aceasta atunci. Omul nu citeşte de la Dumnezeu, şi dacă citeşte nu înţelege omul ce înseamnă pe pământ Dumnezeu cu omul.
O, cartea Mea cea de cincizeci de ani nu se face hrană de creştere pentru cei ce o au pe ea, fiilor cu care-Mi plâng jalnica Mea durere de la om. Îi rog pe cei ce iubesc viaţa Mea cea scrisă în cartea aceasta, îi rog pe ei să creadă cu putere că are viaţa Mea în el cuvântul acestei cărţi şi că este duh dătător de viaţă cartea cuvântului Meu din zilele acestea. Ea este cărarea Mea spre om, acum, la sfârşit de timp, cărare bătută, tată, dar omul nu-şi face spre Mine cărare bătută pentru împlinirea cuvântului cărţii Mele pentru om. O, mai mult, cu mult mai mult ca pâinea trebuie să fie cartea Mea pentru cel ce crede că ea este cuvântul Meu de creştere a împărăţiei Mele în om, căci omul este să fie casa Mea pe pământ, în om trebuie să Mă întâlnesc Eu cu el, nu în casă înaltă, tată.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Schimbării la față a Domnului, din 19-08-
2007 ***
… O, poporul Meu! Ioan Botezătorul te îndeamnă şi-ţi întăreşte lucrarea ta de fiu al lui Dumnezeu, blând şi smerit cu inima aşa cum sunt Eu înaintea Tatălui şi înaintea omului. Tu eşti biserica Mea cea de azi, şi voiesc să pot prin ea peste pământ prin mărirea Mea. Te-am înfiinţat pe pământ ca să nu rămân fără biserică înaintea Mea, căci am privit şi am tot privit cu durere şi am văzut prăbuşirea bisericii care-şi zice a Mea, şi de atunci Eu, Domnul, Îmi zidesc un popor şi-Mi aleg din el mereu ca să-Mi fac trup de biserică peste pământ şi să am casă la venirea Mea.
Iată, privesc peste prăbuşirea bisericii care-şi zice a Mea. Neamul român dă să-şi pună cap bisericii lui,( Un nou patriarh, n. r.) care nu mai are cap, zice el, dar Duhul Meu Cel Sfânt stă departe de sfatul cel omenesc care se adună acum să pună cap peste biserica neamului român. Duhul deşertăciunii măririi omeneşti, acesta este duhul cel ce se zbate să biruiască acum, să biruiască şi să cârmuiască biserica neamului român.
O, neam român, cum de uiţi tu atât de mult că Duhul Sfânt este curat şi că nu Se poate amesteca în duhul deşertăciunii măririi omeneşti şi lumeşti? O, ce adânc dormi, neam român! Eu, Domnul, încerc să te trezesc, dar tu dormi somnul nepăsării de suflet, dormi somnul lepădării de credinţă, şi iată cum te dezbracă de cămăşuţă omul viclean, omul slavei deşarte, care-şi înveleşte ruşinea cu haină de om sfânt! Cel ce încă te mai ţinea cu un fir mic spre nepierzarea ta,( Patriarhul
121