Ca în vremea lui Noe
Să ai , Israele , credință în lucrarea cuvântului Meu , așa cum a fost Noe , care a scăpat prin credința lui , că la potop Eu am deschis izvoarele adâncului și jgheaburile cerului , dar pe Noe , care era la mijloc , l-am păzit nevătămat . Am deschis izvoarele adâncului , măi fiilor , și la aceasta am adăugat izvoarele cele de deasupra tăriei , și s-au unit de jos și de sus , și am prins pe om la mijloc , dar pe cel credincios l-am avut în sânul cuvântului Meu , cuvânt prin care Noe și-a întocmit barca de salvare .
Să nu mai zică omul veacului acesta că ploaia se face de pe pământ spre tăria cerului . Să nu mai asculți la minciunile omului științei firești , că omul acesta nu știe nimic , măi fiule . Eu sunt Cel ce îmbrac norii cu ploaie , și numai dacă vreau Eu , pun ploaie în nori . Eu am spânzurat pământul pe ape , și întăriturile lui nu se vor clătina în veac , pentru că Eu din apă am scos pământul și tăria cerului . La început era apă și întuneric și adânc fără capăt , și s-a ivit apoi lumină prin cuvânt , și apoi s-au despărțit ape de ape , ca să se arate tăria cerului , să se arate cerul cel ce dă viață , cel ce poartă viața celor vii , cel ce ține sufletul în viață , măi fiilor , sufletul în trup , măi copii . Și după aceea , apele cele de sub cer s-au dat în părți și s-a înființat pământul pe ape și s-a numit uscat și ape , pământ și mare , măi fiilor , dar până n-au venit pe pământ apele cele de deasupra tăriei , pământul n-a odrăslit cele înființate pe el prin cuvânt . Prin cuvânt erau înființate , iar prin apă au luat ființă văzută iarba și pomii și tot ce este verde și cu rod pe pământ . Iar apoi Și-a înfrumusețat Domnul tăria cerului cu cei doi luminători , ai zilei și ai nopții , care luminau și încălzeau și lucrau prin cuvântul lui Dumnezeu , și apoi , din apă și din pământ s-au născut toate vietățile care stau în ape și pe pământ și pe deasupra pământului . Omul științei veacului acesta nu mai vorbește așa , și din contra , se minte om pe om , și de aceea am spus Eu mereu vouă că școala de azi n-a fost bună . N-a fost , că a mințit împotriva lui Dumnezeu și l-a învățat pe om fără de Dumnezeu . Noe n-a învățat de la om credința . El era patriarh , dar nu l-a făcut omul patriarh ; credința lui l-a făcut slujitor al cerului , și Eu l-am îmbrăcat cu cerul pe Noe , și cerul l-a avut în sânul lui și l-a purtat pe ape , și am luat-o iar de la început cu omul , am luat-o prin Noe cel credincios .
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului prooroc Ilie , din 02-08-1994 ***
Eu pe vremea potopului am avut mare milă de lumea cea fără de Dumnezeu , și tot așa voi avea și acum , dar tu să nu te sperii , Israele . Eu la potop am lucrat lucrarea milei , chiar dacă s-a numit mânie , căci apa este mare taină , tată . I-am făcut pe oameni să Mă vadă și să Mă strige cu disperare . Le-am luat dreptul de la desfrânare și de la rătăcire și i-am trezit cu mânie , și i-am ținut treji apoi , până în ceasul când i-am acoperit cu apă . Și în clipa când ei strigau cu disperare la cer , Eu am slobozit botez ceresc peste ei și i-am luat apoi din ale lor , că mare este taina apei , și voi trebuie să fiți mereu curați , tată . Scris este : « Cine nu se naște din cer , de sus , nu poate intra în împărăția cerurilor . Cine nu se naște din apă și din Duh , nu poate moșteni împărăția Mea ». ( Vezi selecția tematică : „ Despre Botez ”, - și pe jumpshare ; joomag ; Google Drive ; Scribd ; archive . org ; pubhtml5 , n . r .) Eu , Domnul Iisus Hristos , am fost mai înainte de toate veacurile . Eu am fost Lucrătorul Cel de la Tatăl , și omul nu poate pricepe tainele Mele , căci când am pregătit pieirea necredinței , am făcut pe necredincioși să Mă vadă mai întâi , și după aceea am stârpit necredința și trupul ei , și tot așa voi face și azi , dar a trebuit să cuvintez și să binevestesc . De aceea zice Scriptura : « Vai de cei ce cheamă ziua Domnului ! că ziua Domnului este groază și întuneric și nu poate omul să se uite la ea ». ( Vezi selecția tematică : „ Despre sfârșitul lumii și Ziua Domnului ”, - și pe jumpshare ; joomg ; archive ; Google Drive ; pubhtml5 ; Scribd , n . r .)
7