Cuvântul lui Dumnezeu despre Slava Domnului Cuvântul lui Dumnezeu despre Slava Domnului

Slava Domnului „Iar noi toți, privind ca în oglindă, cu fața descoperită, slava Domnului, ne prefacem în același chip din slavă în slavă, ca de la Duhul Domnului.” (2 Cor. 3/18.) * „Și atunci vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori cu putere și cu slavă multă.” (Luca. 21/27.) * „Și cetatea nu are trebuință de soare, nici de lună, ca să o lumineze, căci slava lui Dum- nezeu a luminat-o și făclia ei este Mielul. Și neamurile vor umbla în lumina ei, iar împărații pământului vor aduce la ea mărirea lor.” (Apoc. 21/23-24.) * Slava Domnului Selecție de texte din Cuvântul lui Dumnezeu pe această temă. Apostolii Mei credeau, și se rugau să le măresc credința, dar nu stăteau nepăsători în cre- dință. Se rugau spunându-Mi: «Adaugă, Doamne, credinței noastre, adaugă credință». Și tu, iu- bitul Meu popor, ai avut în mijlocul tău slava lui Dumnezeu, și tot n-ai știut cum să crezi în ea, căci lucrarea aceasta este slava lui Dumnezeu în mijlocul tău, dar cine n-a stat mic sub ea, acela n- a înțeles pe Dumnezeu întru lucrarea Sa, întru mărirea Sa, căci acela n-a folosit sfiala cea sfântă de care avea atâta nevoie acest popor chemat, ca prin sfiala cea sfântă să fi dobândit har înaintea lui Dumnezeu. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea întâiului mucenic și arhidiacon Ștefan, din 09-01-1994 *** Pace ție, poporul Meu Israel! Eu sunt deasupra ta și te însoțesc prin cuvânt, precum pe Israel îl însoțeam cu stâlp de nor și de foc spre pământul făgăduinței, dar pe tine te însoțesc cu slava Mea cea prin cuvânt și te numesc Israel cel de la sfârșit. Iată, Israele, ies în întâmpinarea ta cu cuvântul Meu, rostit pentru tine deasupra ieslei cuvântului Meu. Israel înseamnă popor credincios. Fii credincios, Israele, așa cum a fost rămășița lui Israel cu care am mai rămas după ce Israel s-a lepădat de Mine, că Eu din rămășița cea credincioasă a lui Israel am făcut sărătură cu care am sărat pământul, măi fiilor. Și cine au fost cei din rămășița lui Israel? Au fost Petru și Pavel și Iacov și Ioan și toți apostolii Mei, care au propovăduit numele Meu și împărăția cerurilor până la marginile pământului. Măi poporul Meu cel de azi, rămășița aceasta a lui Israel am făcut din ea ceată de apostoli și de prooroci și de sfinți și am sărat tot pământul cu sarea cuvântului Meu, care curgea prin gura și prin duhul acestor slujitori cerești pe lume. Am sărat lumea cu cuvântul Meu prin ei, că Eu după înălțarea Mea așa le-am spus: «Mergeți și propovăduiți că s-a apropiat împă- răția lui Dumnezeu. Mergeți până la marginile pământului și botezați pe cei ce vor crede, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, amin». Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Adormirii Maicii Domnului din 28-08-1994 *** Fiți cu ordine, fiilor. Nu mergeți fără ordine, că iată ce vă spun: sărbătoarea va însemna 1