Cuvântul lui Dumnezeu despre schimbarea sărbătoril Cuvântul lui Dumnezeu despre schimbarea sărbătoril

Schimbarea sărbătorilor şi lepădarea de credinţă „Şi cele zece coarne înseamnă că din acest regat se vor ridica zece regi, şi un altul se va scula după ei; el se va deosebi de cei dinaintea lui şi va doborî la pământ trei regi. Şi va grăi cuvinte de defăimare împotriva Celui Preaînalt şi va asupri pe sfinţii Celui Preaînalt, şi îşi va pune în gând să schimbe sărbătorile şi legea, şi ei vor fi daţi în mâna lui o vreme şi vremuri şi jumătate de vreme.” (Daniel. 7/24-25.) * „Să nu vă amăgească nimeni, cu nici un chip; căci ziua Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credinţă şi nu se va da pe faţă omul nelegiuirii, fiul pierzării, Potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu, sau se cinsteşte cu închinare, aşa încât să se aşeze el în templul lui Dumnezeu, dându-se pe sine drept dumne- zeu.” (2 Tes. 2/3-4.) Schimbarea sărbătorilor şi lepădarea de credinţă Extrase din Cuvântul lui Dumnezeu pe această temă. (Vezi şi: Unde sunt serbările sfinţilor? n.r.) ... Să se caute calendarele vechi, ca să se vadă cum se ţin cu adevărat sărbătorile. Să vă luaţi după Ceasloave, că acelea au mai rămas după voia Domnului. În calendar scriu comuniştii ce vor ei. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din 14-09-1984 *** ... Hai, de acum încolo, înainte cu împlinirea! Dar, ca să nu vă descoperiţi, ţineţi şi una şi alta în ochii lumii: şi stilul cel nou, dar, cu inima fierbinte, pe cel vechi, românesc, iar pentru ceea ce s-a călcat câtă vreme s-a călcat, răspunde acela care a stricat aşezările. Răspunde el, pentru că voi n-aţi ştiut până acum. Eu nu v-am adus la cunoştinţă; M-am temut să nu vă pierd. Aşa cum, după ce am oprit întinarea, Mi-au întors mulţi spatele. Dacă v-aş mai fi spus şi aceasta mai din timp, aţi fi spus că e prea de tot. Acum, când veacurile sunt gata, ţi-am spus cum pot să te aduc lângă Mine. Că iată, postul sfinţilor apostoli pe stilul cel nou e de trei, patru zile, dar pe stilul românesc e de două, trei săptămâni. Mult va răspunde cel ce a schimbat, că iată, înainte de judecată a ajuns la rău, iar la judecată va fi să răspundă pentru atâta omenire pe care a dus-o la întuneric. Dacă vreţi să ţineţi şi stilul cel nou, Eu vi-l trec şi pe acesta, pentru ce n-aţi ţinut până acum. Daţi cezarului ce-i al cezarului, ca să nu te descoperi şi să vină împotriva ta, că dacă-i dai şi lui ce ai să-i dai, acoperi ce vrei să-I dai lui Dumnezeu. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din data de 11-06-1989 *** Hai să dăm mână cu mână, turmă cu turmă, frate cu frate, şi să înfigem cortul şi să punem masa cea aşteptată de tot cerul sfânt. Sună peste turma ta, iubitul Meu, şi spune-i despre izvorul Meu şi despre lucrul ce-l lucrez în România în vremea aceasta. Strigă-ţi turma şi fă-o să-ţi cunoască glasul şi să meargă după tine, că vreau să-i arăt această grădină şi glasul Meu care umple această grădină. Vine vremea să aşez vremurile la loc, că vremea fiarei roşii Mi-a strămutat de la 1