[ 93
Acum, nu avem date să stabilim ce preferă gentlemanii. E foarte posibil ca într‐adevăr dumnealor – aşa cum lasă să se înţeleagă cultura pop – să prefere blondele, nu cunoaştem, de ce să zicem? Studiul respectiv( ştiinţă, da?) abordează o temă mai profundă, mai curajoasă: ţâţele sau, dimpotrivă, bucile?
Rezultatele sunt cutremurătoare. Nu cunoaştem nici resorturile intime care împing utilizatorii de site‐uri porno să se avânte în aceste căutări, să navigheze pe plaja acestor posibilităţi. Este dorinţa lor una sinceră: vor să vadă ţâţe sau dimpotrivă? Poate că, totuşi, doar tânjesc în abstract, iar în viaţa de dincoace de ecranul plin de pornografie, în concretul vieţii de zi cu zi, aşadar, au parte de ţâţă până‐n gât. Nu ştim ce e în mintea lor.
Avem doar harta preferinţelor. Am privit‐o cu luare aminte, am încercat să îi dau de cap, dar e mai dificilă decât Heidegger însuşi. Căci, iată datele: pe planeta Pământ domină copios – vai! – ţâţarii. Cu puţine excepţii, întreaga emisferă nordică este compusă din ei – ţâţarii! O fi de la frig, veţi spune. Tot ce se poate. Se ştie ce face clima din om. Femeia cu bust proeminent e un adevărat corn al abundenţei. Sau cel puţin aşa a fost percepţia secole întregi. Cum să te lupţi cu istoria?
De partea non‐ţâţarilor, a bucarilor, se află: întregul continent african( cinste lui!), cu excepţia notabilă şi inexplicabilă a Egiptului, întreaga Americă de Sud( cu excepţia dezonorantă a Argentinei), Statele Unite ale Americii( minunata lume nouă!), nişte Mongolie, nişte Kazhastan, puţin( nesemnificativ) din lumea arabă. Iar din Europa, ţineţi‐vă bine, noi. Da, da, noi. Nici măcar bulgarii! Noi şi nişte ex‐iugoslavi( albanezii, macedonenii?) şi islandezii. A, şi fireşte, moldovenii, ceea ce arată o dată în plus că avem acelaşi sânge în vene, aceleaşi aspiraţii excepţionale, că suntem fraţi.
Ce legături intime sunt între aceste popoare? Cum se poate explica harta? Ce are sula cu prefectura? Dar România cu Islanda? Şi de ce sunt americanii cu noi? La africani şi la sud-americani e mai limpede. Acolo, Dumnezeu a lucrat frumos femeia, insistând asupra rotunjimilor de la sud de Ecuatorul feminin.
Aceasta este cred dovada istorică – îndelung căutată – că suntem, practic, aproape unici în Europa. Nu avem vocaţia conservator‐tradiţionalistă a fostului Imperiu Habsburgic. Nu, nu! Există şi o graniţă certă care ne separă de toţi cotropitorii noştri. Nu suntem nici cu ruşii, nici cu turcii, nici cu ungurii, nici cu austriecii. Nu. Noi – în forul cel mai adânc al opţiunilor noastre – suntem cu africanii şi cu americanii, poftim.
Aplec, pe final, totuşi, un gând bun pentru ţâţarii noştri, obligaţi să trăiască, între graniţele ţării, într‐o cumplită minoritate. Să nu le fie frică: lumea e mare şi îi aşteaptă cu braţele larg deschise. Există o Internaţională masivă a ţâţarilor de pretutindeni.
Noi, ceilalţi, rămaşi aici, în buricul lumii, rămânem, însă, altfel, dar fermi în ceea ce ne place. Adevărul e că avem vocaţia formidabilului. Apoi, indiferent cât de atei sunteţi, trebuie să observaţi, totuşi, că Dumnezeu, bunul şi drăguţul, dă fiecărui popor exact ce‐şi doreşte.
Noi nu avem moştenirea bogată pieptic a nemţilor sau a nordicilor, însă, aşa cum ştie oricine a tranzitat măcar o dată Vasluiul, această zonă erogenă a Moldovei, în punctele esenţiale, stăm, în definitiv, slavă Cerului!, tulburător de bine.
[ 93
01 / feb 2016