delicatese au mai degustat. Da, ştiu, e o treabă
stresantă, dar cineva trebuia să o facă şi p‑asta.
În felul ăsta, cititorii, obişnuiţi doar cu ceafa
de porc şi mâncărica de cartofi, făceau cunoş-
tinţă cu exoticele pe vremea aceea prosciutto,
gorgonzola, prosecco & Comp. diferit. ”Perfect normal!”, veţi spune, şi aprob
din toată inima, însă în acel moment, eu şi
99% din populaţia României eram convinşi că
nu există prostie mai mare decât să amesteci
băuturile. Toată lumea ştie că asta dă dureri
groaznice de cap, nu-i aşa?
Aşadar, revenind la peri-
plul gastronomic, după ce
ne‑am perindat o zi întreagă
pe la nenumărate podgorii,
manufacturi şi fabrici de pro-
duse alimentare, seara am
ajuns în sfârşit la un resta-
urant pentru o cină de gală.
Gazdele noastre, o cameră de
comerţ dintr‑o oarecare regiune a frumoasei
peninsule, ţineau cu orice preţ să ne impre-
sioneze, aşa că aranjaseră o seară specială la
un restaurant cu o stea Michelin. Nimic nu
era prea mult pentru jurnaliştii care urmau să
ducă fiecare în ţara lor mesajul despre minu-
natele delicii pe care producătorii locali doreau
să le exporte cu orice preţ (literalmente!). Ei bine, nu! A fost pentru
prima dată când am înţeles că
fiecare mâncare are perechea
ei atunci când vine vorba de
vin. În acea seară am început
cu un prosecco, am conti-
nuat cu două albe, două roşii
şi un passito la desert. Iar în
final, italienii ne‑au servit un
minunat espresso, corectat cu o grappa locală,
care mi-a lăsat un gust pe care mi-l amintesc
şi acum. Asocierile au fost gândite în cele mai
mici detalii, aşa încât mâncarea să fie poten-
ţată de vin şi invers, iar noi, jurnaliştii, am
înţeles de ce italienii sunt atât de fericiţi.
Dintre multele mese la care m‑am aşe-
zat în solicitantul efort de documentare culi-
nară, aceasta mi‑a rămas poate cel mai bine
întipărită în memorie. Şi nu datorită mâncă-
rii, care, în treacăt fie spus, a fost extraordi-
nară, ci mai ales a vinului. (Pe vremea aceea,
să spunem că eram foarte la început în ceea
ce priveşte evoluţia gustului personal.) Aşadar,
lucrul care m‑a intrigat a fost că la fiecare fel
de mâncare, italienii ne‑au servit câte un vin
01 / feb 2016
Dacă vă doriţi ca la următoarea masă să
găsiţi perechile potrivite mâncare–vin, nu
trebuie să deveniţi un degustător autorizat,
ci doar să ţineţi cont de câteva reguli gene-
rale. Informaţii detaliate (probabil mult mai
mult decât doreaţi să aflaţi vreodată despre
subiectul ăsta) găsiţi doar la un Google dis-
tanţă. Puteţi să începeţi cu www.winefolly.com,
o resursă excelentă pentru cei care vor să ştie
cu ce se mănâncă vinurile.
[ 89