Există această idee ciudată în România con-
form căreia singurii oameni cu adevărat săraci
sunt femeile bătrâne şi gârbovite, îmbrăcate în
negru, care lasă capul plecat şi lăcrimează a eter-
nitate atunci când le dai un leu în poarta biseri-
cii, în timp ce tot restul sunt nişte şarlatani care
vor doar să fure. Ca săracii să se bucure de sis-
temul de asistenţă socială, chiar şi aşa cum e el,
trebuie cumva să ne demonstreze celorlalţi că
sunt umili şi că le este ruşine de faptul că sunt
săraci. O poză cu un moşneag fără dinţi care cară
un sac cu mâncare de la stat în spinare ia premiu
la gale jurnalistice la sfârşitul anului, în timp ce
filmările cu oameni care iau decizia raţională de
a folosi o maşină să care 30 de kg de făină şi ulei
ajung material de produs furie la TV.
Mai departe, e de-a dreptul uluitor cum clasa
de mijloc a României trăieşte cu impresia că săra-
cii trăiesc nu doar în sărăcie, ci şi undeva în seco-
lul 19, unde contactul cu maşini sau telefoane
ar trebui să le fie strain, ba chiar să îi sperie sau
să îi deoache. E exact acest mod de a gândi care
face fotografiile cu case dărăpănate sau blocuri
degradate, dar cu antene parabolice pe ele să fie
shareuite de mii de ori pe Facebook, ca dovadă
a faptului că săracii ne mint, şi de fapt trăiesc
în huzur în casele lor care stau să se dărâme.
Oricine are atitudinea asta ia o decizie conştientă
de a se preface că trăim în 1994, când antenele
parabolice erau întâlnite doar pe vilele încă în
32 ]
“
...fotografiile
cu case
dărăpănate
sau blocuri
degradate,
dar cu antene
parabolice
pe ele [sunt]
shareuite de
mii de ori
pe Facebook,
ca dovadă a
faptului că
săracii ne
mint.
construcţie ale baştanilor ce îşi des-
chiseseră firme fix după revoluţie,
şi nu în 2016, când antena îţi este
pusă pe casă de către compania de
cablu şi la cel mai ieftin abonament,
de genul care îţi pică ca surpriză la
pufuleţi. E la fel de drept că aceeaşi
privire moralizatoare se încruntă la
faptul că săracii au parte de televi-
zor în sine, când ei ar trebui să stea
seara în tăcere la lumina opaiţului
şi să se gândească la dulcea îmbră-
ţişare a morţii care va veni sau la
acea zi fericită din copilăria lor când
s-a rupt plugul şi au putut să fugă
pe câmp până spre înserat în loc să
muncească pământul.
Cel mai îngrijorător e că acest
discurs nu vine doar din partea
middle classului corporatist care
postează mizerii uşor fasciste între
un weekend la ski şi unul în Praga,
ci din partea săracilor care se des-
curcă. Dacă ei se descurcă cu alea
12 milioane pe care le iau de la
patron şi trăiesc o viaţă normală,
cum îşi permit săracii care trăiesc
pe ajutor social să încerce acelaşi
lucru? E o lipsă completă de bun
simţ să te crezi în secolul 21 când
tu nu ai loc de muncă.
În reportaje ca cel de mai sus sau
în nenumărate intervenţii pe social
media, săracii nu sunt acuzaţi nea-
părat de a fi şarlatani sau mincinoşi,
şi nici măcar de a fi aroganţi sau de
a nu-şi cunoaşte locul, ci se fac vino-
vaţi de un păcat pe care puţini îl pot
trece cu vederea. Conform viziunii
mainstream, săracii care fac şi alt-
ceva decât să crape lemne în curte
sau să moară de holeră se fac vino-
vaţi de anacronism. Putem vedea
limpede, acum că au trecut câţiva
ani, că acea campanie a Jurnalului
Naţional de a-şi culturaliza cititorii
prin romane clasice la preţ mic dă,
în sfârşit, roade, când românii au
ajuns să confunde săracii cu per-
sonaje din Dickens.