Biblioteca Cronopedia Vasile Popovici - Sete de albastru | Page 89

Cum i s-arată
ciocârlia sfredelită-n cer,
şi lanul spicelor
pătat de macii roşii,
cum sânul crud
ca mugurul plesneşte în prier,
şi cum se-nchid
în stânjenul jilav strămoşii?
Cum soarbe curcubeul,
din fântâni culori
şi-n ochi de sprintenă codană
se aprind văpăi,
nu vede,
dar vede ce noi nu vedem
de multe ori:
divinul elementelor,
dar şi prăpastia din noi.
Îmi place
cum a spus-o unul pe pământ:
orbi sunt cei
care nu vor să vadă,
nu cei care orbi sunt ;
cum nu-i iubire-aceea,
dacă nu-i întreagă.

87