Biblioteca Cronopedia Vasile Popovici - Sete de albastru | Page 80

Păcate? În viaţa ei doar un păcat
avuse: iubirea ei păcătuise.
Să-i fie-atât de greu păcatul, de neiertat?
Atât păcat avuse: că neîngăduit, iubise.
De dorul celui dus se-mbolnăvise,
Iar leac la boala asta cine poate da?
Sihastrul, auzind vestirea, şi pornise.
Sfinţise apa şi puse busuioc în ea.
Părea sihastrul gârbov şi îmbătrânit.
Nesigur mersul îi era pe calea aspră
Şi nimeni nu şi-ar fi închipuit
C-ar fi avut şi-o viaţă nesihastră.
Ajunse greu în fapt de seară, în amurg.
Intră-n odaia tristă, neîcăpătoare.
Din ochi-i pustiiţi, lacrimi sărate curg,
Cu care poţi să umpli şi o mare mare.
Se adunase-n bătătură multă lume.
Odaia nu prea mare era plină.
Şi nimeni pân’ acum nu poate spune
De unde raza ’ceea de lumină.
Îi puse trem W,:&