Biblioteca Cronopedia Vasile Popovici - Sete de albastru | Page 79

Balada sihastrului
Călcând desculţ pe stei parcă de ametist,
Sihastrul îşi croieşte-anevoiasă cale,
Privind spre zări străine, abătut şi trist,
Pân’ la departele de dincolo de vale.
Privirea lui se prelungea senină,
Iar mâna lui ducând sperare şi noroc
În căldăruşa de la sihăstrie, plină
Cu apă limpede, din şipot, şi cu busuioc.
Era din cale-afar’-anevoioasă calea.
Picioarele-l lăsau şi-ncet îi sângerau.
Era departe, prea departe valea.
Plângeau în neogoi… şi pietrele plângeau.
Era un plâns din piept de stâncă, aspru.
Un plâns de care nu te-apucă plânsul.
Un plâns pe care îl ştia numai sihastru’
Şi îl purta la bine şi la rău cu dânsul,
Să-i dea putere multă, să nu plângă
La căpătâiul fetei care-l aştepta,
Dar până-n vale’-adâncă, să ajungă,
Era o cale-ntinsă de-o poştă şi ceva.
Primise veste sus, la sihăstrie,
Că fata e bolnavă şi pe moarte
Şi îl ruga cu lacrimi ca să vie,
Să-i facă dezlegare de păcate.
77