Biblioteca Cronopedia Vasile Popovici - Sete de albastru | Page 26

Sete de albastru
Mi-e sete şi dor de senin de albastru,
de-o parte infimă de-albastru,
atât cât să-mi pot regăsi privirile
rătăcite, bolnave şi întrebătoare.
Mi-e dor de geana pădurii
şi de frunzele care plâng (acolo)
şi ele de dor de senin de albastru.
Nu lăsa frunzele să se usuce
nici izvorul să se ascundă
sub sterpe pământuri.
Dacă ţi-aminteşti… apa era rece,
sorbită din pumn,
cu pofta asasinului ce-şi soarbe
din inima iubitei
tăriile propriei crime.
Şi stropii răcoreau arşiţa,
strânsă undeva şi uitată de secole
nepornite la drum.
Sunt un egoist, ba încă şi mai mult,
dacă-mi doresc cu poftă de asasin
să-mi regăsesc negăsirea,
într-o infimă clipire de-albastru.
Şi totuşi, setea de-albastru
clinteşte din loc ca pe o stâncă
pornirea mea în recăutarea negăsirii.
24