Biblioteca Cronopedia Vasile Popovici - Sete de albastru | Page 14
ideală, altruistă, unde raţiunea pură este incompatibilă cu osmoza,
nebiruind întotdeauna.
În ziua a şasea, Domnul, punând Cuvântul la-ncercare, îşi
terminase marile capitole fiinţiale, ontologice ale universului.
După ziua de odihnă, în marea Lui dumnezeire, începe
desăvârşirea creaţiei, ordonând, de la minus la plus infinit,
subcapitolele ontice pe scara axiologică. Aşadar: Adam! Una la mână!
Şi întru neplictiseala întâiului pe arealul necuprinsului, Dumnezeu o
măiestreşte pe Eva. În costumul evitic, impudică, nu-şi puse în faţă
măcar frunza aceea de lipan; asta pentru că jivina alunecătoare, care
nici până acum n-am întrebat pe nimeni de unde apăruse, încă n-o
ademenise la ispită.
„Cât n-au muşcat din măr,/nu era bai./Adam şi Eva/erau singurii din
rai,/goi-puşcă,/scoşi proaspăt din tipar/şi n-aveau/nici o frunză de
lipan,/măcar.//Când s-au lăsat ispitei/spre robire,/călcând porunca
austeră,/grea,/când s-au văzut/cu-atâta dezgolire,/se întrebau/de-i
bună la ceva.”/ (Inocenţă)
Da, a fost bună la ceva dezgolirea: „Pe când aproape
săptămâna/să se lege/au fost făcute toate/în afar’ de tine,/iar toate nar fi fost/aşa divine,//să n-aibă cine taina lumii s-o
dezlege.//Demiurgul,/în larga Lui dumnezeire,/s-a-nseninat/de chipul
tău senin/şi,/ca întregul tău/să fie cu-mplinire,/a pus în
chip/asemănare de divin.” (Asemănare de divin)
Femeia, creaţia care s-a bucurat de îndestularea proaspătului
Făcut încă neîmpărţit, - gingăşie, bunătate, prospeţime, frumuseţe,
atică-fée ca o efigie mişcătoare pe albastrul nemărginirii, a răv H