Biblioteca Cronopedia Vasile Popovici - Sete de albastru | Page 117

Cândva, în toamna unui an
Mă rătăcisem prin Domneşti,
cândva, în toamna unui an;
intrasem, setea să-mi ogoi,
într-o ogradă cu fântână.
O fată, coborâtă din văzduh,
mă luă de mână.
Şi-am stat pe prispa casei amândoi;
puse fata între noi
o farfurie plină vârf cu mere pârguite
dintr-un soi de „măr domnesc”.
Şi am muşcat; şi mi-au plăcut;
şi setea să-mi ogoi, - mi-am ogoit.
Şi toamne după toamne au trecut;
teleportându-mă-n trecut,
mi-apare fata-aceea fată,
- fee-atică nedeie cu pletele-i curgâd pârâu,
cu şoapta ei blajină şi domoală,
ce m-a durut de-atât plăcut.

115