Biblioteca Cronopedia Vasile Popovici - Sete de albastru | Page 115

Îmi amintesc…
Îmi amintesc de parc-aş fi visat
cum luna-şi lăsa pleoapă, ruşinoasă,
iar tu, candidă, castă, m-ai lăsat
să îţi deschei trei bumbi de la cămaşă.
Îmi amintesc de parc-ar fi acum;
erai subţire, trasă prin inel,
cum zorii zilei ne trezeau şi cum
văpăile ardeu în noi, la fel.
Ai fost o primăvară timpurie,
în lucrurile firii, - lamură;
din trupul timpului, - drept chezăşie
te-am rupt; cum rupi din crâng o ramură.

113