Biblioteca Cronopedia Vasile Popovici - Sete de albastru | Page 82

S-opreau drumeţi porniţi să urce-n sihăstrie,
Spre-acolo unde vúlturul pleşuv mai cată,
Spre culmile încărunţite din pustie,
Să se deschidă cerului o largă poartă.
Cu gând pios, îngenunchind, s-opreau drumeţi.
Plângeau nestăpânit, se adunau tristeţi.
Puneau tăcuţi lumină-n lutul de-nvelire,
Ce l-a luat în stânjen întru ocrotire.
S-aşterne peste timp tăcere şi uitare;
Spre creste-ncărunţite şoimul nu mai cată.
Păienjeniş s-aşterne peste vechi altare,
Cărările de stei, - nu-i nimeni să le bată.
*
Sihastru-şi doarme veşnicia-n lutul lui.
Doar umbra-i de lemur mai rătăceşte încă
Fără gând, fără cuvinte Dumnezeului,
Prin fânul înflorit şi necosit din luncă.
*
Mi-a spus povestea, ce i-am zis baladă,
O babă, descântând în ceaşcă doi tăciuni;
Găsită printre abţibilduri într-o ladă,
Pe o copert’-a unei cărţi de rugăciuni.

80