Aventurile Mămăruței NR. 2 | Page 37

Pop Oana Șerban Diana

EDUCAŢIA PREŞCOLARILOR ÎN PERIOADA PANDEMIEI

Pop Oana Șerban Diana

Preșcolarii grupei mici a Mămăruţelor au pășit pe poarta grădiniței plini de entuziasm și nerăbdători să afle lucruri noi . Totul a fost nou pentru ei , dar în același timp interesant . Având în vedere faptul că acești copii au intrat pentru prima dată în colectivitate în acest an școlar , respectarea unor reguli privind distanțarea fizică a reprezentat un aspect firesc , nefiind nevoie de o modificare a comportamentului la fel cum a fost necesar pentru grupele mai mari de copii .
Ținând cont de contextul în care ne aflăm , s-a impus o regândire a tehnicilor și metodelor didactice pe care le folosim în procesul educațional . Astfel , activitățile desfășurate cu preșcolarii au avut ca scop dezvoltarea holistică a acestora și au urmărit să răspundă nevoilor și particularităților individuale și de vârstă a copiilor .
Întâlnirea de dimineață a respectat ca și până acum toate etapele specifice momentului . De exemplu , “ salutul ” se realizează în următorul fel : educatoarea salută tot colectivul de preșcolari , apoi fiecare preșcolar , utilizând gesturi care nu implică contactul fizic ( ridică mâna , se înclină , trimite pupici ), își salută colegul din față . ” Calendarul ” se actualizează cu ajutorul răspunsurilor oferite de către copii la întrebările educatoarei cu privire la aspectele meteorologice , iar ” împărtășirea cu ceilalți ” se desfășoară fără a fi necesar contactul fizic între preșcolari , aceștia relatându-și propriile experiențe în legătură cu un subiect .
Printre activitățile preferate de către Mămăruțe amintim pictura , desenul , și modelajul , dar și momentul de lectură , pe parcursul căruia copiii fac cunoștință cu o multitudine de personaje de poveste , având posibilitatea să aleagă și ei povestea care urmează a fi citită .
Activitățile outdoor , atât de necesare în acest contex epidemiologic , sunt cele mai iubite de către copii . În cadrul acestor activități sunt executate mișcări specifice momentului de înviorare , dar sunt desfășurate și activități pe domenii experiențiale , copiii intonând cu plăcere în aer liber cântece și descoperind natura prin activități de explorare , cu respectarea tuturor măsurilor impuse .
În concluzie , cu multă răbdare și creativitate , ne-am adaptat unui nou mod de a preda , încercând zi de zi să le facilităm preșcolarilor accesul spre