Aripi de lumină, 13(21) – 2016-2017
Evoluța muzicii
Ilie Anisia, clasa a VII-a B
Ce este muzica?
Muzica este arta combinării notelor în succesiune și simultan într-o formă plăcută estetic,
organizarea ritmică a acestor note și integrarea lor într-o lucrare completă.
Muzica datează încă din era preistorică. Există din paleoliticul mijlociu și constă în lovituri între
pietre, lemne sau orice alte obiecte uzuale. Au fost concepute și imnuri de slăvire, din urlete și
dansuri.
În China, practica muzicală cunoștea forme diverse. Se menționează existența unei muzici
de cult, alături de imnurile cântate pentru împărat, ca și o bogată muzică a poporului.
Instrumentele muzicale ale acelei perioade erau destul de variate ca formă și sonoritate:
instrumente cu coarde, ce produceau sunete prin ciupire, frecare sau lovire: de percuție, cum
erau gongurile de mari dimensiuni ale căror vibrații largi și grave erau menite să asigure
atmosfera în oficierea cultului, iar mai apoi, în cadrul spectacolelor de teatru, instrumente de
suflat, răspândite prin mai multe tipuri și variante de fluiere etc.
Cu elemente care se întrepătrund, dar și altele specific unei anumite culturi, s-a dezvoltat
arta muzicală la popoarele asiro-babiloniene, la evrei sau la egiptenii lumii antice. Muzica
aparținând fastului de cult la evrei era grandioasă (se spune că la templul regelui Solomon au
cântat 2.000 de muzicanți), iar în ritualul de cult al egiptenilor ocupa un loc de prim ordin.
Muzica în Evul mediu:
În vestul Europei, Carol cel Mare, spirit evlavios, s-a străduit să ajute biserica să-și
mențină neștirbită puterea, chemând la o hotărâtă eliminare a tot ce altera puritatea cântării
liturgice. „Revertiminivos ad notem sancti Gregorii, qui a manifeste corrupisticantum” (Voi care
stricați cântările, respectați notarea sfântului Grigore); poruncea el într-o frază rămasă celebră.
Modul de a nota muzica este acum mai exact și evoluează treptat în vestul Europei în direcția
scrierii actuale, ceea ce permite o deslușire destul de fidelă a textelor ajunse până la noi.
Cultura muzicală din prima jumătate a secolului al XIX-lea este dominată de curentul
romantic, care a adus mari înnoiri ale limbajului muzical. Frământările revoluționare din toată
Europa, efervescența vieții spirituale de pe întregul continent nu puteau fi oglindite într-o senină
artă clasică cu un ponderat și echilibrat limbaj.
27