Rolul liceului în dezvoltarea personală
Când am ajuns la „Ienăchiță”, aveam 10 ani. Aici am intrat pentru prima dată într-o sală plină
de computere și am fost fascinat. Știam că drumul spre profesia de programator trebuia să treacă
pe la Colegiul „Ienăchiță Văcărescu”. Și a trecut timp de opt ani. Ani în care am trăit bucuria
succesului și am simțit și gustul amar al eșecului. Dacă știi să înveți ceva din succese și mai ales din
eșecuri, răzbești mai ușor în viață. La Ienăchiță
am avut alături de mine oameni care m-au
călăuzit spre reușite și m-au ajutat să trec
peste încercări.
Sunt convins că, fără concursurile și
olimpiadele la care am participat, și mă refer
aici îndeosebi la cele de matematică și de
informatică/TIC, nu aș fi reușit să ajung astăzi
la o facultate extraordinară. Dacă dirigintele și
profesorul meu de matematică, domnul
Catană Alin, nu m-ar fi „aruncat” în arena
competițiilor încă din clasa a V-a, nu m-ar fi
învățat și nu m-ar fi încurajat tot timpul, poate
că nu aș fi avut pregătirea și tăria de a trece cu
succes prin complexul proces de admitere de la
Oxford. Dacă doamna Vlad Cătălina,
profesoara mea de informatică, nu m-ar fi
trimis la concursuri de programare, poate că la interviurile de la Facultatea de Computer Science eu,
cel care eram profilat pe matematică, nu prea aș fi avut ce să vorbesc despre punerea în practică a
pasiunii mele pentru informatică. Dacă doamna profesoară Vrezgo nu m-ar fi susținut să îmi exprim
și să îmi apăr ideile, dându-mi mereu încredere în mine... dacă….
Sunt mulți oameni deosebiți, profesori și colegi, care au avut un rol extraordinar în formarea
mea ca om și ca viitor profesionist. Fără exemplul unor generații de olimpici extraordinari, care au
învățat la „Ienăchiță”, fără concurență, dar și fără sprijinul colegilor din clasa mea, probabil că
drumul meu în viață ar fi fost altul. Din fericire, astăzi mă aflu pe un drum frumos și sper ca el să
continue…
Mihail-Ioan Zamfirescu
Student în anul I la Computer Science, Universitatea Oxford
30