Proiect ERASMUS+ ”STAND AGAINST DRUGS”
(2017-2019) SADs
Coordonator proiect, prof. Simona Zepiși
SADs este un proiect finanțat de Uniunea Europeană prin programul ERASMUS+, care
analizează o problemă a societății actuale, și anume consumul de droguri de orice tip, bazându-se
pe găsirea unor soluții pentru combaterea acestei probleme . Proiectul este coordonat de Terram
Pacis, Tromso, Norvegia și are parteneri din România, Malta, Italia și Uzbekistan.
Impresii ale elevilor:
,,Am avut ocazia de a participa la mobilitatea din Tromso, Norvegia, unde am învățat multe lucruri noi
despre consumul de droguri la nivel internațional și am
descoperit metode de combatere a acestuia.”
(Andrei Zepiși - clasa a X-a A)
,,Proiectul SADs se bazează pe o temă actuală, consumul
de droguri, domeniu în care credeam ca dețineam multe
informații, însă, în urmă activităților locale, am descoperit foarte
multe lucruri noi si interesante.
Mobilitatea în Norvegia a fost o experiență
extraordinară pe care cu siguranță as repeta-o oricând. Am
discutat cu oameni specializaţi în acest domeniu, care m-au
ajutat să înțeleg mult mai bine problema drogurilor. De
asemenea, am putut pune în practică tot ce am învățat
planificând o campanie antidrog în cadrul Universității din Tromso. Toate aceste activități m-au responsabilizat
si m-au făcut să realizez gravitatea situației la nivel mondial. ”
(Diana Stanciu – clasa a XI-a G)
,,Experiența pe care am avut-o în mobilitatea din proiectul SADs m-a
făcut să înțeleg cât de complexă și periculoasă este problema consumului
de droguri în societatea actuală. Am învățat cum să creez campanii de
succes, prin care le pot explica oamenilor despre riscurile consumului de
droguri și cum poate fi prevenit acesta.”
(Alexis Costache – clasa a XI-a A)
,,În urma activităților desfășurate în cadrul proiectului SADs, pot
spune ca am ajuns să descopăr noi aspecte și informații legate de acest
domeniu despre care credeam ca îl stăpânesc destul de bine, cât și să
înteleg complexitatea problemei consumului de droguri. Participând la
mobilitatea din Norvegia, am aprofundat noile cunoștințe prin activitati
locale, care au reusit sa ne stârnească interesul
pentru a putea ajunge la o soluție pentru
reducerea consumului de substanțe; totodată, am
descoperit metode folosite in Norvegia pentru
asta și organizații specializate pe acest domeniu.”
(Sandra Sivache – clasa a X-a B)
18