23232 1 | Page 4

OBIECTIVE: Principalul nostru obiectiv este ca Primaserv să devină "top of mind", prima asociere în memorie atunci când ai nevoie de o construcţie, ie industrială sau civică, sau de o instalaţie (electrică, sanitară, termică şi de climatizare). Utilizăm toate resursele pentru ca proiectele noastre să ie unice, memorabile, distinctive, relevante. Prin serviciile de înaltă calitate vă aducem garanţia că cea mai simplă construcţie are un concept complex, realizat cu ajutorul dotării tehnice, detaliilor minuţioase, colaborării e iciente cu clienţii, toate ce conduc la un rezultat optim, demn să ne asigure numeroasele distincţii. Şi pentru că suntem în plină expansiune, realizăm proiecte complete, de utilitate a întregii construcţii, incluzând cele mai ine detalii de inisaj. Aşadar, daţi-ne o provocare şi vom depăşi orice aşteptare! STRATEGIE Experiența a arătat că succesul realizării unei lucrări impecabile constă în plani icare. Astfel, compania a pus accent pe dezvoltarea abilității de a plani ica e icient lucrările, începând din faza de inițiere și până la inalizare. Această plani icare amănunțită este importantă în stabilirea oportunităților afacerii și mai ales pentru păstrarea unui nivel scăzut al costurilor de execuție . În acest fel se poate obține o imagine de asamblu a lucrării ca derulare în timp, ca necesar de maeriale și forță de muncă. 3