CANONUL 101 TRULAN
RÂNDUIALA PRIMIRII SFINTEI ÎMPĂRTĂȘANII
omul nou al dragostei: „Acum însă, fiind în Hristos Iisus, voi care
altădată eraţi departe, v-aţi apropiat prin sângele lui Hristos. Căci
El este pacea noastră, El care a făcut din cele două – una, surpând
peretele din mijloc al despărţiturii, desfiinţând vrăjmăşia
(prescripţiilor formale şi riguroase care făceau imposibilă
respectarea integrală) în trupul Său, legea poruncilor şi învăţăturile
ei, ca, întru Sine, pe cei doi să-i zidească într-un singur om nou şi să
întemeieze pacea şi să-i împace cu Dumnezeu pe amândoi, uniţi întrun trup, prin cruce, omorând prin ea vrăjmăşia”(Efeseni 2, 13-16).
În unirea omului celui vechi cu cel nou prin cruce, accentul
cade pe afirmarea dragostei supreme a lui Dumnezeu pentru om şi a
păcii, ca legături ale desăvârşirii: „Iar peste toate acestea, îmbrăcaţivă întru dragoste, care este legătura desăvârşirii. Şi pacea lui
Hristos, întru care aţi fost chemaţi, ca să fiţi un singur trup, să
stăpânească în inimile voastre”(Coloseni 3,14-15). Dragostea, în
mod paradoxal nu poate amesteca diferenţele pe care se cuvine a le
păstra într-o vie cunoaştere atunci când îşi propune a se călăuzi de
Adevăr: “Domnul […] dă în alte mâini partea de moştenire a
poporului Său!” (Miheia 2,4) şi se milostiveşte de acum de poporul
unei noi făgăduinţe, de creştini, adică de „neamul celor ce-L caută pe
Domnul” (Psalm 23,6).
Lucrarea Adevărului rămâne pe mai departe să despartă în
istorie zăgazurile celor două testamente cu distincţia unor precizări
atât de profunde în măsură să descompună orice alcătuire şi orice
construcţie fină a cugetării, după cum spune marele Pavel: „Căci
cuvântul lui Dumnezeu e viu şi lucrător şi mai ascuţit decât orice
sabie cu două tăişuri, şi pătrunde până la despărţitura sufletului şi
duhului, dintre încheieturi şi măduvă, şi destoinic este să judece
simţirile şi cugetările inimii” (Evrei 4, 12). Cele „două tăişuri”,
deschise către întemeierea lor trecută şi către tăria lor viitoare, sunt
cu adevărat căile unor propovăduiri distincte, după rostul celor două
Testamente statornicite peste timp.
Vorbind despre tăişuri, fie că înţelegem prin ele firile
Cuvântului întrupat, fie că înţelegem felul celor două moşteniri
testamentare, această sabie a Cuvântului despre care într-un mod
alegoric aminteşte Sfântului Evanghelist Ioan în cartea revelaţiei
20
29
30
31
32