§ 2. COMENTARIU
O primă lectură a canonului penultim al Sinodului Trulan va
pune conştiinţa creştinului ortodox de astăzi în lucrarea căutării
unor referinţe auxiliare, care să ofere tabloul unui argument
sustenabil privind practica Împărtăşirii. Canonul 101 afirmă
exigenţa unui fel de împărtăşire cu care credinciosul de astăzi nu 1
s-a putut întâlni încă. Pe fondul corectării unei practici neconforme
cu spiritul creştin, această normă restricţionează folosirea unor
receptacule sau vase pentru primirea cuminecăturii, arătând faptul
că la sfârşitul secolului VII exista în Biserică practica împărtăşirii
mirenilor în acelaşi mod în care se împărtăşesc clericii astăzi în
Sfântul Altar.
Ce anume precizează canonul ?
„Dacă ar vrea cineva să se împărtăşească cu Preacuratul
Trup în vremea adunării (liturghiei), şi să se facă prin Împărtăşire
(participare) una cu Acela, făcându-şi mâinile în forma crucii, aşa
să se apropie şi să primească împărtăşirea harului. Căci pe cei ce
în loc de mână pregătesc oarecare vase (receptacule) din aur sau
din altă materie, pentru primirea dumnezeiescului dar, şi prin 2
aceasta se socotesc vrednici preacuratei pricestanii (de preacurata
împărtăşanie), cu nici un gând nu-i întărim (aprobăm) ca pe unii
care cinstesc mai mult materia cea neînsufleţită şi supusă (facerii)
mâinii omului, decât chipul lui Dumnezeu”.
Dintr-o primă evaluare a rigorilor acestei formulări vom
înţelege mai întâi considerentele care stau drept temei al acesteia,
pentru a reconstitui o stare de fapt existentă în biserica sfârşitului
de veac al VII-lea. Într-una dintre notele privitoare la acest canon se
arată că raţiunea administrării interdicţiei de a folosi receptacule la 3
momentul împărtăşirii ar fi tocmai aceea de a condamna trufia celor
11