RÂNDUIALA PRIMIRII SFINTEI ÎMPĂRTĂȘANII
CANONUL 101 TRULAN
că emite cel mai mare număr de canoane dintre toate sinoadele
ecumenice.
Caracteristica importantă a acestor construcţii canonice este
aceea de a surprinde sensuri definitive ale definiţiilor. Autoritatea
canonului rezidă tocmai din calitatea lui de a rămâne peste timp
neschimbător. Tocmai acest caracter permanent valid al normei 7
canonice face ca doctrina canonică ortodoxă să nu cunoască acte ale
abrogării, acte prin care să desfiinţeze sau să scoată din vigoare părţi
ale unor canoane ori canoane în întregime. Canonul 2 al Sinodului
Trulan arată în final că „nimănui nu îi este îngăduit a strica
canoanele cele mai înainte arătate, ori a lepăda (a abroga sau a
părăsi), ori a primi în afara celor stabilite (arătate) alte canoane
mincinos intitulate de către unii că le-au alcătuit (canoane
falsificate) şi care au încercat să precupeţească adevărul. Iar dacă
cineva s-ar prinde înnoind vreun canon din cele zise sau încercând
a-l surpa (a-l desfiinţa), să fie învinuit primindu-şi osânda precum
rânduieşte un asemenea canon împotriva căruia a greşit…”
Asumându-ne relevanţa unui efort de conformitate între sensul
explicit al normelor canonice şi practica uzuală a Bisericii, vom pune
în dezbatere, adică în studiu, o problemă deosebit de sensibilă, 8
privitoare la rânduiala primirii Sfintei Împărtăşanii, arătată în
canonul 101 al Sinodului Trulan.
Prezentul referat propune aşadar cercetarea considerentelor
care au condus la alcătuirea acestui canon, dar va evalua şi valenţele
practicii liturgice actuale privitoare la Împărtăşire, pentru a defini 9
corect premizele concordanţei viabile între canon şi realitatea trăită
acum.
9