1revista2020 | Page 7

Aripi de lumină, 16 (24), 2019-2020 Recenzie Harry Potter, de JK Rowling Minunata carte Harry Potter a fost scrisă cu mare grijă de autoarea britanică J.K Rowling, ideea venindu-i într-o călătorie cu trenul. Aceasta a scris și alte cărți care au atras ochii cititorilor, cum ar fi: „Animale Fantastice”, „Crimele lui Grindelwald”, în toate aceste cărți fiind prezentă magia. Prima carte din seria numeroasă de volume Harry Potter, cunoscută cu denumirea de „Harry Potter și piatra filosofală” a apărut în anul 1997 pe data de 30 iunie, copiii cât și adulții fiind încântați de farmecele hipnotizatorului text. Cărțile din seria Harry Potter au fost publicate la editura „Arthur” și traduse în limba română de Flor in Bican. În magica carte Harry Potter este vorba despre un copil orfan de ambii părinți, aceștia fiind cei mai cunoscuți vrăjitori de la „Hogwars”, școala vrăjitorilor, dar din păcate lupta de a supraviețui și de aș apăra singurul copil, pe Harry a fost foarte puternică. Aceștia au fost omorâți de prea-marele vrăjitor al întunericului Lordul Voldemort, care încearcă să îl omoare și pe Harry totodată pierzându-și puterile și dispărând. În continuarea poveștii Harry este crescut de unchiul si de mătușa lui, care nu puteau a-l suferi pe acesta, comportându-se cu el ca și cum ar fi fost un străin. Până când într-o zi acesta primește o scrisoare de la școala vrăjitorilor, Hogwars care îl anunțaseră pe Harry că veni momentul de a merge în sfârșit la noua școală, școala unde învățaseră părinții lui. Încă din prima zi acesta se făcu remarcat de cicatricea în formă de fulger de pe frunte, semn care dovedea scăparea cât și învingerea preamarelui vrăjitor. Acesta împreună cu prietenii săi trec prin o mulțime de peripeții de fiecare dată prezent fiind personajul negativ al cărții, reușind a salva școala vrăjitorilor. Cartea Harry Potter este foarte asemănătoare cu creația autoarei cunoscută sub titlul de „Crimele lui Grindelwald”, acestea având în comun lumea vrăjitorilor cât și magia, punctele forte fiind redate de viața lui Harry conturată de Voldemort, participând și alte personaje, chiar profesori și mici vrăjitori la întâmplarea nedorită. Cred că minusurile din această carte fermecată sunt încheierea bruscă a acțiunii dar și curiozitatea de a continua acțiunea poveștii, totul fiind plăcut, ideile având atât o desfășurare cronologică cât și o precizie concretă a întâmplărilor, textul cărții putând fi înțeles ușor. Povestea mi-a creat o dispoziție de fericire, cât și una de tristețe, emoțiile trăite fiind de admirație și încântare. În concluzie, cărțile scrise de cunoscuta autoare J.K Rowling prezintă o lume ciudată în care ți-ai dori să trăiești și vă sugerez cu mare drag să citiți minunatele volume din seria „Harry Potter”, vă asigur că nu veți da greș! Elev: FloreaAlesya, clasa a VII-A C Prof. îndrumător:Alexandra Novac 6