1revista2020 | Page 17

Aripi de lumină, 16 (24), 2019-2020 Educarea relațiilor de grup (integrarea în echipă, punctualitatea), ca și influențarea unor însușiri și trăsături ale caracterului și personalității (cinstea, curajul, modestia, hotărârea, perseverența) constituie obiective importante, cu o mare valoare socială. Indiferent dacă sunt efectuate sub îndrumarea unui specialist, individual sau cu partener, mișcarea și exercițiul fizic reprezintă un punct de pornire în instituirea unui regim de viață rațională, ca o condiție a menținerii stării de sănătate și, implicit, a capacității de efort a copiilor. ”Mens sana in corpore sano!” Dansul, pasiunea mea Năstasă Rihanna Andreea, clasa a III-a B Mă numesc Rihanna Andreea Năstasă și sunt dansatoare. Am ales dansul ca o pasiune pentru că îmi place muzica și îmi place să mă mișc în pași de dans care sa aibă sens. Îmi place să dau și mai multă culoare melodiilor prin mișcările create de un set de pași de dans. La vârsta de 6 ani părinții mei m-au dus la o școală unde se practică diferite stiluri de dans. Acolo mi s-a oferit prilejul de fi inclusă în trupa Miniboom. Am participat la 7 concursuri de dans din diferite orașe, unde am câstigat medalii și trofee, printre care: Locul ,,I” – ,,Dance Pure Art “, Bârlad Locul ,,I” - ,,Concurs Dans “, Tg. Mures Locul ,,I” – ,,Tărâmul Dansului”, Botoșani Locul ,,I” – Festivalul Național De Dans ,,Magia Dansului”, Tg. Neamț Locul ,,I” – ,,Gold Dance Cup”, București Locul ,,I” – ,,Concursul Internațional De Dans ,,Happy Dance”, Iași Locul ,,I” – ,,Concursul Internațional De Dans, Galați Mă antrenez dansând cu plăcere și bucurie împreună cu colegii mei din trupă în sincron, pe anumite piese muzicale. Repet și acasă, în fața oglinzii, pentru a mă perfecționa. Sunt fericită când ascult muzică și mă relaxez dansând. În viitor voi deveni o dansatoare profesionistă! 16